De ce invatatura ortodoxa este falsa ?
Invatatura ortodoxa nu este bazata pe Scriptura.
Subiectele dezbatute sunt :
– Botezul copiilor mici
– Inchinarea la icoane
– Inchinarea la sfinti
– Iertarea prin fapte bune
– Mijlocirea intre Dumnezeu si om este oare fecioara Maria ?
– Spovedania
– Traditia este egala cu Scriptura ?
– Apa sfintita
– Combinarea intre Vechiul Legamant si Noul Legamant este Biblica ?
– Inchinarea la moaste
– Inchinarea la ingeri
– Impartasania
– Pomenile si rugaciuni pentru morti
1.BOTEZUL
In lumea crestina se acorda o importanta majora botezului. Cand se naste un copil intr-o familie instarita, se cheltuiesc, uneori, sume fabuloase pentru “increstinarea” lui prin botez. Fiind un act de o asemenea importanta spirituala, este imperios necesar a se face delimitarea intre ceea ce este biblic si ceea ce nu este biblic in felul in care este implinit acest act evanghelic.
Ce este botezul in conceptia crestina ?
– Botezul este o oranduire evanghelica prin care este simbolizata renuntarea la viata de pacat. Omul care se boteaza incepe o viata noua, traita in Christos, avand valori noi, aspiratii noi, perspective noi. Este o oranduire evanghelica deoarece a fost instituit de Dumnezeu, nu de oameni. Ca etimologie, cuvantul “botez” provine de la grecescul “baptizo”, care inseamna “a scufunda in apa” , “a acoperi cu un lichid”.
Ce spune Biblia despre semnificatia botezului ?
– Botezul semnifica moartea, ingroparea si invierea impreuna cu Christos. Este vorba de moartea “omului vechi”, a firii pamantesti, pacatoase, si invierea la o viata noua, traita prin si pentru Christos:
Romani 6, 3-4; Coloseni 2, 12.
– Botezul semnifica curatirea de pacat prin sangele lui Christos: Faptele apostolilor 22, 16.
– Botezul semnifica intrarea in legamantul harului, in marea familie a lui Dumnezeu: Matei 28, 19; Luca 10, 20; Ioan 1, 12; 1 Corinteni 12, 13. Cel botezat devine in mod public un copil al lui Dumnezeu, fiind primit in marea familie cereasca. Numele lui este inscris in cartea vietii.
In concluzie, botezul este o marturisire de credinta publica, in fata bisericii si a intregului univers, prin care omul in cauza declara ca renunta la viata de pacat, dorind sa inceapa o viata noua.
Ce informatii despre botez ne ofera Biblia ?
– Botezul este o oranduire a Noului Testament, fiind practicat de unele comunitati in preajma primei veniri a Mantuitorului ( esenienii ). Primul care a practicat botezul in timpurile Noului Testament a fost Ioan Botezatorul: Marcu 1, 4.
– Botezul nu a fost initiat de Ioan, ci de Dumnezeu: Ioan 1, 33. Cel care a randuit actul botezului in biserica crestina a fost Iisus Christos: Matei 28, 19.
Care sunt conditiile primirii botezului ?
Dumnezeu cere implinirea catorva conditii inainte de actul botezului. Insusi Ioan Botezatorul a refuzat sa boteze o anumita categorie de oameni care nu era pregatita pentru acest act solemn: Luca 3, 7.
1) Credinta celui care cere botezul: Marcu 16, 16; Faptele apostolilor 16, 31; Evrei 11, 6. 2) Pazirea poruncilor lui Dumnezeu: Matei 28, 20. 3) Fapte care dovedesc schimbarea vietii: Luca 3, 8; Iacov 2, 17.
Care sunt caracteristicile botezului biblic ?
– Botezul biblic inseamna scufundare in apa, nu stropire: Ioan 3, 23; Faptele apostolilor 8, 26-40; Romani 6, 3-4.
– Ordinea fireasca a lucrurilor ce trebuie sa se intample in cazul unui botez este: 1) Credinta; 2) Invatarea cerintelor lui Dumnezeu ; 3) Botezul prin scufundare, singurul recunoscut de Dumnezeu. Pot fi urmarite aceste etape in cazul botezului famenului etiopian: Faptele ap. 8, 26-40.
Recomanda Biblia botezul copiilor ?
– In Biblie nu exista niciun indiciu ca s-ar fi practicat botezul copiilor in biserica crestina a primului secol. Nici secolul al doilea nu ne aduce dovezi in acest sens. De abia in secolul al treilea apar primele indicii ca unii parinti ai bisericii ( Origen ) au inceput sa incurajeze botezul copiilor mici. Cele cinci pasaje biblice din Noul Testament ( Faptele apostolilor cap. 10; 11, 1-18; 16, 11-15; 16, 16-34; 18, 8;
1 Corinteni 1,16 ) , in care se vorbeste despre botezul unui om impreuna “cu toata casa lui”, ne sugereaza ca cei care au fost botezati au primit mai intai Evanghelia, au crezut in ea si s-au pus in slujba lui Dumnezeu . Ceea ce nu poate fi pus in dreptul unui copil…
Fapte 2:38,41,42 –S-au pocait, au crezut si abia dupa au fost botezati si toti staruiau in Invatatura apostolilor.
Fapte 8:12 –Au crezut si abia dupa au fost botezati.
Fapte 8:37-38 –Famenul a crezut in Fiulul lui Dumnezeu si abia dupa a fost botezat.
Fapte 9:18 –Apostolul Pavel a crezut si abia dupa a fost botezat.
Fapte 10:43-48 –Corneliu si cei din casa lui au crezut si abia dupa au fost botezati.
Fapte 16:14-15 –Dumnezeu i-a deschis inima Lidiei, a crezut si abia dupa a fost botezata.
Fapte 16:31-33 –Temnicerul si toata casa lui au crezut in Domnul Hristos si abia dupa au fost botezati.
Fapte18:8 –Crips impreuna cu multi corinteni au crezut in Domnul si abia dupa au fost botezati.
Fapte 19:4-5 –Ucenicii au crezut in Hristos si abia dupa au fost botezati.
MARCU 16:16 CINE VA CREDE SI SE VA BOTEZA VA FI MANTUIT IAR CINE NU VA CREDE VA FI OSANDIT
ROMANI 10:
9. Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.
10. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire,
11. dupa cum zice Scriptura: „Oricine crede in El nu va fi dat de rusine.”
12. In adevar, nu este nicio deosebire intre iudeu si grec; caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare pentru toti cei ce-L cheama.
13. Fiindca „oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit.”
DECI VERSETELE SPUNE CLAR CA UN COPIL NU POATE FI BOTEZAT DACA NU ARE DISCERNAMANT PT CA TREBUIE SA MARTURISEASCA CU GURA LUI CA SAFIE MANTUIT,UN COPIL NU ARE CREDINTA PT CA CREDINTA SE CAPATA PRIN AUZIREA CUVANTULUI BIBLIC CUM ZICE VERSETUL DE MAI SUS SI UN COPIL MIC NU ARE PRICEPERE SA STIE DESPRE HRISTOS IS CUVANTUL SAU,CAND VA CRESTE ATUNCI VA ALEGE SINGUR SA FACA ASTA E FOARTE SIMPLU DE INTELES CA BOTEZUL COPIILOR NU ESTE BIBLIC
2.INCHINAREA LA ICOANE
Una din cele 10 porunci pe care le-a dat Dumnezeu lui Moise spune următoarele: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în ape supt pămînt. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur pînă la al miilea neam de ceice Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Deuteronom 5:8-10
Încălcarea acestei porunci este pedesită de Dumnezeu. Pedeapsa este clară chiar din acest verset: Dumnezeu pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii. Nu este nimic mai dureros pentru un părinte decît să-şi vadă copilul suferind.
Dumnezeu arată clar de ce să nu ne închinăm la nici un chip cioplit şi cine sau ce anume se include în chipul cioplit.
Deuteronom 4:15-19 „Fiindcă n’aţi văzut nici un chip în ziua cînd v’a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pămînt, sau chipul vreunei păsări care sboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se tîrăşte pe pămînt, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pămîntului. Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicîndu-ţi ochii spre cer, şi văzînd soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii tîrît să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sînt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, subt cerul întreg”.
În acest pasaj este spus clar cine se include în chipul cioplit. După cum bine vedem merge vorba şi despre chipul unui bărbat sau chipul unei femei. Chiar dacă nu suntem aşa de idolatri încît să ne închinăm la dobitoace şi păsări, dar totuşi ne închinăm la chipuri de bărbaţi şi femei care le poţi găsi din abundenţă oriunde.
Recent mergînd într-o rutieră am văzut o icoană care reprezenta pe Domnul Isus Hristos stînd pe nori împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu era reprezentat ca un bătrîn, iar Isus stătea la dreapta lui Dumnezeu. Biblia ne spune clar că Dumnezeu este duh şi fără mare teorie este clar că un duh nu poate fi prezentat în chip de om bătrîn.
De multe ori auzim chiar de la preoţi că închinarea la icoane este o închinare adevărată, iar însuşi icoana este „fereastra spre Dumnezeu”. Un lucru este mai interesant: oare are Dumnezeu nevoie de asemenea „ferestre”.
Probabil toţi cunoaşteţi istoria cînd poporul Israel şi-a făcut un viţel din aur pentru că Moise urcase pe muntele Sinai la Dumnezeu şi nu se mai întorcea.
Exodul 32:4-6 “ El i-a luat din mînile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului. Cînd a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: ,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului! A doua zi, s’au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s’au sculat să joace”.
Vedem că Israel după ce a fost scos din ţara Egiptului, chiar dacă a văzut minunile pe care le-a făcut Dumnezeu totuşi au fost tentaţi să se lepede de El. Ei şi-au turnat un viţel din aur ca să şi-l închipuie pe Dumnezeu. Era sigur că ei nu credeau că anume acea statuie este Dumnezeu, dar după ce au făcut-o au spus că acea statuie era Dumnezeul care îi scosese din Egipt. Nu vedeţi nici o paralelă între ceea ce au făcut ei şi ceea ce facem noi astăzi. Noi facem aceiaşi prostie ca şi ei. Noi motivăm că ne facem „ferestre” pentru al vedea pe Dumnezeu, dar acelaşi lucru l-au făcut şi ei. Mai departe vom vedea cu ce s-a terminat această închinare a lor.
Exodul 32:25-28 „Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; – s’a aşezat la uşa taberii, şi a zis: ,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine! Şi toţi copiii lui Levi s’au strîns la el. El le-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor”.
Cînd Moise era pe munte Dumnezeu i-a spus despre faptul că poporul Israel s-a stricat şi a mers după alţi dumnezei. De fapt Dumnezeu a vrut să omoare pe tot poporul Israel pentru această închinare la idoli pe care o făcuseră, dar Moise a mijlocit ca Dumnezeu să-i ierte şi să-i lase în viaţă. Vedem totuşi că păcatul trebuie pedepsit aşa că din popor au murit apoape trei mii de oameni. Dumnezeu nu tolerează asemenea închinări ci le urăşte şi le pedepseşte.
n primul rînd vedem că jertfele pe care le-a adus Israel idolilor, Dumnezeu spune despre ele că sunt jertfe aduse dracilor. Alt lucru este că prin închinarea la aceşti idoli nesocotim pe Dumnezeu. Doar El este Ziditorul şi Creatorul a tot ceea ce este pe pămînt. Cum te-ai simţi tu dacă oamenii ar da toată cinstea unui obiect creat de tine în loc să-ţi dea ţie cinstea pentru că l-ai creat. Vedem clar că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos şi Dumnezeu este Cel care se răzbună pentru nelegiuirea pe care o fac oamenii cînd se închină la idoli. Răzbunarea lui Dumnezeu este groaznică: şi în acest pasaj vedem doar o parte din urgiile pe care le aduce Dumnezeu asupra lui Israel pentru necredinţa lui.
Un alt exemplu pe care îl găsim în Biblie referitor la idoli este următorul. Dumnezeu spune că facerea icoanelor sau a idolilor este un obicei rău pe care îl aveau neamurile sau mai bine zis popoarele care erau vecine cu Israel. În acest pasaj este descris ceea ce fac neamurile şi cum se închină ele într-un mod pe care Dumnezeu îl urăşte. Ieremia 10:1-6 ,,Ascultaţi Cuvîntul pe care vi-l vorbeşte Domnul, casa lui Israel! Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor, şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentrucă neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile popoarelor sînt deşerte. Taie un lemn din pădure; mîna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sînt ca o sperietoare de păsări într’un ogor de castraveţi (Sau: ca un stîlp tras la strung), şi nu vorbesc; sînt duşi de alţii, pentrucă nu pot să meargă. ,,Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău, şi nu sînt în stare să facă niciun bine. ,,Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu, şi mare este Numele Tău prin puterea Ta”.
Idolii sunt creaţi de mîini omeneşti. Este imposibil ca oamenii să creeze cu mîinile lor un dumnezeu. Aceasta ar însemna că ei sunt mai puternici decît acel dumnezeu. Totuşi vedem că nu trebuie să ne fie frică de asemenea obiecte pentru că ele nu pot să facă nici rău, nici bine. Aşa că cineva cînd vrea să vă sperie cu icoanele puteţi să nu aveţi nici un fel de frică pentru că aşa spune Cuvîntul lui Dumnezeu.
1 Corinteni 6:9-11 “Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni ‘mpărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni ‘mpărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru”.
Nu vreau sa spun ceva impotriva celor ce cred in icoane sau practica inchinarea la icoane. Vreau doar sa prezint ceea ce spune Cuvintul lui Dumnezeu despre acest lucru. Probabil ca la inceputul crestinismului oamenii au facut icoanele doar pentru a-si aminti de Dumnezeu, insa acest lucru a devenit o inchinare la idoli prin faptul ca oamenii saruta icoanele si se inchina inaintea lor mai ceva decit in fata lui Dumnezeu.
9. Cei ce fac idoli, toti sunt desertaciune, si cele mai frumoase lucrari ale lor nu slujesc la nimic. Ele insele marturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca sa ramana de rusine.
ISAIA 44:
10. Cine este acela care sa fi facut un dumnezeu sau sa fi turnat un idol, si sa nu fi tras niciun folos din el?
11. Iata, toti inchinatorii lor vor ramane de rusine, caci insisi mesterii lor nu sunt decat oameni; sa se stranga cu totii, sa se infatiseze, si tot vor tremura cu totii si vor fi acoperiti de rusine.
12. Fierarul face o secure, lucreaza cu carbuni, si o fatuieste si-i da un chip cu lovituri de ciocan, si o lucreaza cu puterea bratului; dar, daca-i este foame, este fara vlaga; daca nu bea apa, este sleit de puteri.
13. Lemnarul intinde sfoara, face o trasatura cu creionul, fatuieste lemnul cu o rindea si-i insemneaza marimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca sa locuiasca intr-o casa.
14. Isi taie cedri, goruni si stejari, pe care si-i alege dintre copacii din padure. Sadeste brazi, si ploaia ii face sa creasca.
15. Copacii acestia slujesc omului pentru ars, el ii ia si se incalzeste cu ei. Ii pune pe foc, ca sa coaca paine, si tot din ei face si un dumnezeu caruia i se inchina, isi face din ei un idol si ingenuncheaza inaintea lui!
16. O parte din lemnul acesta o arde in foc, cu o parte fierbe carne, pregateste o friptura si se satura; se si incalzeste si zice: „Ha! Ha! m-am incalzit, simt focul!”
17. Cu ce mai ramane insa face un dumnezeu, idolul lui. Ingenuncheaza inaintea lui, i se inchina, il cheama si striga: „Mantuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!”
18. Ei nu pricep si nu inteleg, caci li s-au lipit ochii, ca sa nu vada, si inima, ca sa nu inteleaga.
19. Niciunul nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: „Am ars o parte din el in foc, am copt paine pe carbuni, am fript carne si am mancat-o: si sa fac din cealalta parte o scarba? Sa ma inchin inaintea unei bucati de lemn?”
DECI ORICE IDOL CARE ESTE FACUT ESTE CUM SPUNE ISAIA CA SA SE TRAGA FOLOASE DIN IDOLUL ACELA CUM FACE BISERICA ORTODOXA
3.INCHINAREA LA SFINTI
„Si eu, Ioan, sunt cel ce am vazut si am auzit acestea, iar cand am auzit si am vazut, am cazut sa ma inchin inaintea picioarelor ingerului care mi-a aratat acestea. Si el mi-a zis: Vezi sa nu faci aceasta! Caci sunt impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tai, proorocii, si cu cei ce pastreaza cuvintele cartii acesteia. Lui Dumnezeu inchina-te! „(Apocalipsa 22: 8,9)
„Nimeni sa nu va smulga biruinta printr-o prefacuta smerenie si printr-o fatarnica inchinare la ingeri” (Coloseni 2:18)
„Caci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: omul Hristos Iisus” (1 Timotei 2:5,6)
Cum se impaca aceste versete biblice cu traditia inchinarii la sfinti si ingeri? De ce crestinii nu se roaga direct lui Dumnezeu, din moment ce perdeaua despartirii a fost rupra la Golgota? De ce e nevoie de interventia sfintilor cand Dumnezeu Insusi ne invita sa avem o relatie personala cu El? Explicatia cu „noi nu ne inchinam lor, noi doar ii cinstim” nu prea sta in picioare….marea majoritate a celor care se inchina sfintilor in realitate nu preau au o idee clara despre caracterul lui Dumnezeu si asta se vede in multimea superstitiilor care au inlocuit relatia autentica cu Tatal. Deci, ce-i impiedica pe crestini sa aiba o relatie personala? De ce e nevoie de intermediari? Cum pot auzi sfintii rugaciunile milioanelor de credinciosi in acelasi timp, cand ei nu poseda atributele lui Dumnezeu (atotstiinta si atotprezenta)? De ce trebuie sa vorbesti/cinstesti/te inchini unui sfant cand Dumnezeu te poate auzi la fel de bine si daca i te adresezi direct?
In bisericile Romano-Catolica si Ortodoxa, cultul sfintilor si al Mariei ocupa un loc foarte important. Sa vedem insa care este invatatura biblica in aceasta privinta.
1. In primul rand sfintii sunt morti. Nici unul dintre acestia inca nu a invita si, in consecinta, orice efort de a stabili relatii cu ei intra sub incidenta interdictiilor clare din Levetic 20:6 si Deuteronom 18:11.Pentru Saul si intregul Israel, Samuel era incontestabil un „sfant”. Si totusi Dumnezeu face ca regele sa moara din pricina ca a recurs la ajutorul proorocului si nu L- cautat pe Domnul Insusi.
2. Fecioara Maria se afla si ea printre cei morti.
Noi credem din toata inima ca Isus, zamislit de Duhul Sfant, a fost nascut in chip miraculos de Fecioara Maria. Avem pentru ea un imens respect, dar vedem in Evanghelie ca ea nu a fost conceputa fara pacat. Ea insasi, Il numeste pe Dumnezeu Mantuitorul sau (Luca 1:47), lucru pe care Isus nu l-a facut niciodata. Pe de alta parte, nasterea lui Hristos, ea a devenit literalmente nevasta lui Iosif si astfel a avut si alti copii (Matei 1:25; 13:55-56). Prezenta sa este mentionata, pentru ultima data, in Faptele Apostolilor 1:14, inainte de evenimentul de la Rusalii. Ea nu s-a bucurat, asadar, de rolul pe care i l-au atribuit unii, acela de „distribuire” a Duhului Sfant si a harurilor divine. Biblia nu spune nimic cu privire la sfarsitul vietii sale si cu atat mai putin despre „adormirea sa” prin care, imediat dupa moarte, ea ar fi inviat si apoi ar fi fost rapita la Cer. Dimpotriva, Pavel declara categoric ca, pentru moment Hristos a inviat ca parga a celor adormiti, iar cei ce sunt ai Lui in slava (1Cor.15:20-23). Prin urmare, Maria se afla printre mortii fericiti ale caror spirite sunt langa Domnul, dar ale caror trupuri se mai afla in tarana pamantului. Nu ne este ingaduit sa ne adresam Mariei, fiindu-ne interzis orice contact cu mortii aflati acumin lumea de dincolo.
3. Sfintii, asemenea tuturor celor morti, nu sunt nici omnistienti, nici omniprezenti. Si atunci cum ar putea ei sa asculte si sa raspunda la rugaciunile ce le-ar fi adresate din toate cele patru colturi ale Pamantului si de la tot felul de oameni, aflati in cele mai diverse situatii? Unul singur poate face lucrul acesta: Dumnezeul cel Viu care este omnistient, omniprezent si omnipotent.
4. Faptul ca invocarea sfintilor si a Fecioarei Maria este indisolubil legata de cultul chipurilor cioplite agraveaza si mai mult problema. Nu numai ca este interzis sa ne adresam celor morti, dar Legea lui Moise condamna categoric practicile unora de a-si face un chip cioplit, care sa serveasca drept obiect de cult:
„Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri sau jos pe pamant, sau in ape sub pamant. Sa nu te inchini inaintea lor, si s anu slujesti, caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos(…) Fiindca n-ati vazut nici un chip in ziua in care v-a vorbit Domnul din mijlocul focului lui Horeb, vegheati cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva sa va stricati si sa va faceti un chip cioplit sau o infatisare a vreunui idol, sau chipul unui om, sau chipul vreunei femei (…) Vegheati asupra voastra, ca sa nu dati uitarii legamantul pe care l-a incheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru si sa nu faceti vreun chip cioplit, si nici vreo infatisare oarecare pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tau, s-o faci. Caci Domnul Dumnezeul tau este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.”(Deuteronom 5:8-9; 4:15-16, 23-24).
O interdictie atat de clara este legata de asemenea de prima porunca: „Sa n-ai alti dumnezei afara de Mine!” Domnul ne cere, cu gelozie, adorarea noastra totala si vrea ca numai El sa fie tinta cultului nostru. Pe de alta parte „Dumnezeu este Duh si oricine i se inchina Lui trebuie sa i se inchine in duh si in adevar.” (Ioan 4:24). El nu ingaduie sa dam cultului nostru o forma materiala, legandu-l de staui (chiluri cioplite) sau icoane. Dumnezeu ne-a iterzis s-o facem, cu scopul acesta, o infatisare a lucrurilor care sunt in Ceruri ori un chip de barbat, de femeie. Adica icoanele sau statuile care Il reprezinta pe Hristos, Inima Sacra, Fecioara Maria, pe unii sfinti, crucea, medaliile etc. sunt interzise. Toate acestea devin prin forta imprejurarilor, niste idoli carora li se atribuie o putere magica ascunsa. Altfel cum se explica pretentia ca statuia Fecioarei Negre de la Chartres ar face minuni, ca aceea a Fecioarei de Boulogne ar fi aducatoare de pace si ca o icoana a unui sfant este mai influenta decat alta? Biserica Romano-Catolica incearca sa se scuze,motivand ca ea il adora numai pe Dumnezeu si ca o onoreaza pe Fecioara si pe sfinti (lucru care ramane in totalitate de verificat). Insa Decalogul interzice nu numai sa te inchini chipurilor cioplite, dar si sa te prosterni in fata lor si sa le slujesti.Deci este cu desavarsire interzis sa le ridici pe altare, sa le arzi lumanari, sa ingenunchezi inaintea lor si sa le adresezi rugaciuni. Catehismul catolic trece sub tacere in intregime porunca a doua pentru a ajunge la a treia (considerata „a doua”) care se refera la a nu lua in desert Numele Domnului, iar a zecea porunca este impartita in doua (Exod 20:17p; Deuteronom 5:21).
5. Care este cel mai mare pericol referitor la cultul statuilor? Pe vremea apostolilor, grecii adunau jertfe idolilor, pretinzand ca statuile lor ii reprezentau pe marii si vestitii zei ai Olimpului. Pentru crestini, zeii acestia nu existau, in realitate, iar chipurile lor se reduceau la niste simple bucati de marmura sau metal. Cu toate acestea, ascultati ce spune Pavel: „Deci ce zic eu? Ca un lucru jertfit idolilor este ceva? Dimpotriva, eu zic ca ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, si nu lui Dumnezeu. Si eu nu vreau ca voi sa fiti in impartasire cu dracii. Nu puteti bea paharul Domnului si al dracilor; nu puteti lua parte la masa Domnului si la masa dracilor. Sau vrem sa intaratam pe Domnul la gelozie?”( I Corinteni 10:19-22). Deci, cultul interzis al idolilor,inchinarea adusa unor dumnezei inexistenti sunt, in realitate, un cult al dracilor. Gandul acesta este teribil in conjuctuta actuala. Cultul statuilor sfintilor este de doua ori prohibit: sfintii sunt morti, iar chipurile cioplite sunt interzise. Cultul dedicat lor nu poate sa-I placa lui Dumnezeu si nici sa I se adreseze Lui, direct sau indirect. Si atunci cui i se adreseaza un asemenea cult? Ne abtinem sa raspundem noi insine, dar o face textul amintit mai sus: aceste statui nu sunt nimic prin ele insele, dar a le transforma in obiecte de cult, deci in idoli, inseamna deopotriva idolatrie si spiritism. Multe persoane naive, dar sincere in credinta pe care au adoptat-o, nu sunt constiente de acest risc urias. In nemarginita Lui indurare, Dumnezeu poate sa asculte unele rugaciuni ale lor, in ciuda formei lor involuntar superstitioase, dar un lucru ramane: un asemenea cult este o piedica extraordinara in calea cunoasterii personale a Mantuitorului.
6. Invocarea altor mijlocitori Il intarata pe Domnul la gelozie. In paralel cu porunca de a nu avea alti dumnezei si de a nu ne inchina chipurilor lor, Domnul adauga: „…caci Eu Domnul Dumnezeul ta, sunt un Dumnezeu gelos” (Exod 20:5). El este gelos, de asemena.pentru Fiul Sau, singurul Logodnic al Bisericii Sale(2 Corinteni 11:2,3). La randul Sau,”Duhul pe care L-a pus Dumnezeu sa locuiasca in noi ne vrea cu gelozie pentru Sine” (Iacov 4:5). Dumnezeu nu da altuia nici slava, nici locul Sau.
Avem o ilustratie a celor de mai sus in modul cum a intervenit Domnul pentru a apara preotia, slujba incredintata lui Aaron si urmasilor lui (Numeri16). Core, fiul lu Levi, impreuna cu alte doua sute cincizeci de capetenii, carteste impotriva lui Aaron, se declara si ei sfinti, reclamandu-si pretentia asuppra preotiei supreme (v. 3,10,11). Moise le raspunde : „Acel pe care-l va alege Domnul va fi sfant” (v.7). Core si oamenii sai se prezinta cu cate o cadelnita pentru a arde tamaie inaintea Domnului (simbol al mijlocirii lui Isus Hristos, marele nostru Preot, care indeplineste pentru noi, inaintea lui Dumnezeu, slujba aceasta) (Exod 30:7-9,37,38; Levetic 16:12,13). Pentru indrazneala lor, Core si oamenii lui sunt pedepsiti indata: pamantul ii inghite pe unii si focul ii mistuie pe ceilalti (Numeri 16:18, 32-35).
Apoi, in prezenta capeteniilor celor douasprezece semintii, intr-un cadru solemn, Aaron este demascat ca unicul mare preot prin minunea cu toiagul care-simbol al invierii- produce, intr-o singura noapte, muguri, flori si fructe de migdal (Numeri 17:1-9).
La fel procedeaza Dumnezeu cu Fiul Sau: intai Il prezinta ca Fiu, apoi il face Mare Preot in veac: „Acesta este Fiul Meu preaiubit in care imi gasesc placerea Mea: de El sa ascultati!” (Matei 17:5; 3:17). Iudeii se revolta contra acestei investituri si revendica pentru ei medierea lui Hristos: nu sunt ei toti sfinti, fii ai lui Avraam si ucenici ai lui Moise, iar preotii lor nu sunt competenti pentru a-i calauzi pe calea mantuirii? Si atunci Cel Prea Inalt intervine, dovedindu-L cu putere, prin invierea mortilor, pe Isus ca Fiu al Lui (Romani 1:4). Si de atunci „in nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti”( Faptele Apostolilor 4:12). Asadar, „El, fiindca ramane in veac, are o preotie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsitpe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei” (Evrei 7:24-25). „Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos”(1Timotei 2:5).
Toate acestea ne fac sa intelegem clar cat de nenorociti sunt aceia care se expun teribilei judecati divine, orientand sufletele cautatoare de mantuire spre alti mijlocitori, in afara de Domnul Isus Hristos.
Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, (1 Timotei 2:1-6)
Atrag atenția cititorului că există un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni și acesta este Isus Hristos. El de aceasta a venit pe pământ, a suferit pedeapsa păcatelor noastre, a înviat și S-a înălțat la cer, ca să fie mijlocitorul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Nu există un alt mijlocitor și nu avem nevoie de alți mijlocitori.
Chestiunea aceasta cu rugăciunea către sfinți ca ei să mijlocească la Hristos și Mântuitorul să mijlocească la Dumnezeu mai mult seamănă cu practica coruptă din țările păgâne de a avea pile peste tot și toate să le rezolvăm așa. Nu mai avem nevoie de alți mijlocitori și pile. Prin Domnul Isus Hristos avem acum întrare slobodă la Tatăl cum este scris:
Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. (Evrei 10:19-22)
Să nu mai apelăm la ajutorul celor care nu pot fi mijlocitori, pentru că ei tot oameni au fost. Luați bine seama la făgăduința lui Dumnezeu care spune că acum prin sângele (jertfa) lui Isus avem întrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea vie și nouă care a deschis-o Domnul Isus prin trupul Său jertfit la Calvar. Dacă credem în El din toată inima, dacă primim jertfa Lui mântuitoare și suntem născuți din nou, atunci avem accesul liber la Dumnezeu. Nu mai avem nevoie de mijlocirea sfinților care au trăit înaintea noastră, căci ei tot pe calea aceasta au avut acces la Dumnezeu și calea nu s-a schimbat cu trecerea vremurilor. Calea este aceeași, cum a spus Isus când a zis:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)
Duhul Sfânt mijlocește pentru noi în rugăciune
Creștini adevărați sunt nu cei care se cred așa doar pentru că s-au născut din părinți creștini, în popor creștin sau care s-au obișnuit să meargă la biserică. Creștini adevărați sunt doar cei care au experimentat nașterea din nou, căci Domnul Isus a spus că dacă cineva nu se naște din nou nu poate vedea și nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Citiți cu atenție capitolul 3 al Evagheliei după Ioan ca să vă convingeți că nu există nici o excepție. Cu părere de rău, în Biserica Ortodoxă aproape că nu se vorbește și nu se predică despre nașterea din nou, dar aceasta este condiția de bază pentru un om să fie mântuit și să devină creștin. La nașterea din nou cel ce crede este botezat cu Duhul Sfânt, adică primește Duhul Sfânt. Și aceasta nu se face prin ungerea unor anumite părți ale corpului cu untdelemn, ci prin pocăință din inimă și hotărârea de a urma calea și învățătura Domnului Isus Hristos exprimată în rugăciune. Iar cine nu are Duhul lui Dumnezeu nu este al Lui și nu va fi mântuit. Să nu se înșele nimeni, ci mai bine fiecare să ia seama la cuvântul Scripturii care zice:
Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. (Romani 8:9)
Iar dacă avem Duhul Sfânt în noi, El ne călăuzește în viața de zi cu zi și tot El mijlocește pentru noi în rugăciunile noastre, cum este scris:
Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. (Romani 8:26-27) DECI IISUS HRISTOS SI DUHUL SFANT MIJLOCESTE PT NOI SI SFINTI SI NU SFINTII PT NOI
4.IERTAREA PRIN FAPTE BUNE
„Mântuirea nu este prin fapte. Dacă ar fi prin fapte, nimeni n-ar fi mântuit. Harul lui Dumnezeu, manifestat prin jertfa Domnului Isus în locul nostru, este singurul mijloc de mântuire. Pe de altă parte, acceptarea personală a Harului lui Dumnezeu are ca rezultat fapte bune, iar aceste fapte sunt dovada că trăim pentru Dumnezeu. Faptele noastre bune ar trebui să fie rezultatul direct a faptului, că ştim că am primit deja măntuirea prin Isus”
Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos – Rom. 3, 21-22.
Majoritatea oamenilor nu consideră păcatul ca fiind prea grav, încât să le afecteze nu doar viaţa aceasta, ci şi pe cea veşnică. Alţii cred că sunt păcate pe care Dumnezeu le va trece cu vederea, şi păcate pe care El nu le va ierta niciodată. Alţii cred că faptele lor bune le vor compensa pe cele rele în Ziua Judecăţii, iar alţii sunt convinşi că ei sunt în general persoane bune, aşa încât vor ajunge cu siguranţă în Rai, nu în Iad. Cine are totuşi dreptate?
Biblia spune că “păcatul este fărădelege” (1Ioan 3:4), altfel spus, păcatul este încălcarea legii. Care lege? Legea lui Dumnezeu, adică Cele 10 Porunci. Aşadar, iată standardul pentru măsurarea bunătăţii oamenilor.
Ai respectat aceste porunci? Majoritatea oamenilor cred că, în mare, au respectat Cele 10 Porunci. Dar tu?
Hai să aruncăm o privire asupra Poruncilor, să te verifici dacă într-adevăr, eşti o persoană bună şi să vezi dacă vei merge în Rai sau în Iad. Este simplu, trebuie să citeşti cu atenţie şi să fii sincer.
TOATE 10 SAU NICIUNA
Mai ştii Cele 10 Porunci? Iată-le:
1. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci idoli şi să nu te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu minţi.
10. Să nu pofteşti vreun lucru, care este al aproapelui tău. (cf. Exod 20:2-17)
Ce crezi despre tine, ai respectat toate aceste porunci întreaga ta viaţă? Poate spui că le-ai respectat, că nu ai omorât pe nimeni, dar dacă eşti sincer cu tine şi cu Dumnezeu, vei recunoaşte că sunt unele porunci pe care nu le-ai împlinit. De altfel, nu ai fi singurul în această situaţie, căci Biblia spune că “nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Psalmul 14:2-3).
Şi chiar dacă ai putea spune că ai respectat perfect 9 din Cele 10 Porunci întreaga ta viaţă, Iacov 2:10 spune: “cine păzeşte toată Legea (Poruncile) dar greşeşte într-o singură Poruncă, se face vinovat de toate”. Altfel spus, este suficient să încalci o singură lege şi eşti un infractor.
Biblia mai spune că “Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” (Galateni 3:10). Adică ori eşti perfect în împlinirea Poruncilor toată viaţa ta, ori de la prima încălcare a unei porunci, devii blestemat de păcat.
Unii oameni cred, în mod greşit, că păcatele lor sunt uitate odată cu trecerea timpului, şi că faptele lor bune, părerea de rău şi dorinţa de a nu mai păcătui, toate acestea îi vor salva de la Iad în Ziua Judecăţii. Biblia spune că “oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27), când “vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36).
CÂTEVA EXPLICAȚII NECESARE
Hai să reluăm câteva din Porunci. Dacă ai spus măcar o minciună (Porunca a 9-a), atunci conform standardului lui Dumnezeu eşti un mincinos. Poţi să obiectezi, dar de câte crime are nevoie un om ca să fie criminal? Una singură. Tot aşa este şi cu mincinosul. Ai putea spune că minciuna nu este un păcat grav, dar Dumnezeu spune că “toţi mincinoşii vor avea partea lor în iazul de foc” (Apocalipsa 21:8).
Dacă ai furat măcar un obiect vreodată în viaţă (Porunca a 8-a), Biblia spune că eşti un hoţ…“nici hoţii... nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (1Cor. 6:10). Ai făcut vreodată adulter sau curvie? (Porunca a 7-a). Iată ce a spus Domnul Iisus Hristos: “oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Matei 5:28). În 1Corinteni 6:9-10 scrie că “nici un curvar…nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Aşadar, Dumnezeu vede şi va judeca atât faptele, cât şi gândurile tale.
Probabil că ţi-ai spus mereu că dacă ar trebui să meargă cineva în Iad, atunci ucigaşii ar merita asta (Porun-ca a 6-a). Iată cum vede Dumnezeu crima: “oricine se mânie pe aproapele său” (Matei 12:36) şi “oricine urăşte pe aproapele său este un ucigaş … şi nici un ucigaş nu are viaţa veşnică” (1Ioan 3:15). Mai mult, Iisus Hristos a spus că oricine îşi va dispreţui aproapele spunându-i “prostule“ sau “nebunule”, “va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Matei 5:22). Câte astfel de crime ai făcut? Dumnezeu vede faptele şi gândurile, dar şi vorbele şi atitudinile tale.
Tot astfel, Biblia spune că idolatria de orice fel nu va scăpa nepedepsită, că neascultarea de părinţi este la fel de gravă ca şi vrăjitoria, că folosirea Numelui Domnului în deşert (de exemplu înjurând) va fi pedepsită cu ocară şi chin veşnic. La fel şi cu lăcomia şi invidia, cu nesfinţirea ta în Ziua Domnului, la fel cu eşecul în a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc în viaţă. Ai putea spune că eşti nevinovat?
Am văzut deja că în ce priveşte păcatele tale, ţi-ar fi greu să pretinzi că n-ai încălcat Cele 10 Porunci. De altfel, conştiinţa mărturiseşte despre vinovăţia ta înaintea lui Dumnezeu, fiindcă oridecâte ori ai păcătuit, conştiinţa te-a mustrat. Biblia spune că în Ziua Judecăţii, conştiinţa ta va depune mărturie împotriva ta.
Dar oare faptele bune, mărturisirea păcatelor, părerea de rău, promisiunea că nu mai păcătuieşti nu contează?
IADUL ESTE PENTRU PERSOANE BUNE
Probabil că îţi vei spune că ai făcut şi fapte bune, şi prin urmare Dumnezeu va compensa pe cele bune cu cele rele. Greşit! Ce judecător cinstit ar elibera un hoţ doar pentru că ar fi dat din banii furaţi săracilor? Gândeşte-te că ai fi păcătuit cu gândul, vorba, atitudinea ori fapta de 5 ori/zi. Până la vârsta de 70 de ani ai acumulat deja 127.750 păcate. Crezi că un judecător cinstit ar trece cu vederea tot atâtea infracţiuni pentru că ai fi făcut şi fapte bune? Dumnezeu nu va face asta.
Poate că îţi spui că odată ce îţi pare rău şi ceri iertare, Dumnezeu este milostiv şi iubitor şi te va ierta. Greşit din nou! Mergi la un judecător cinstit şi încearcă să îi ceri să te ierte pentru încălcarea legii, spunându-i că îţi pare rău şi că nu vei repeta greşeala. Te va ierta el doar pentru că îţi pare rău? Sigur că nu, pentru că oricărui infractor trebuie să îi pară rău şi să nu îşi dorească să repete greşeala, însă nu este scutit de pedeapsă. Doar un judecător corupt ar putea să te ierte astfel, iar Dumnezeu NU poate să fie un judecător corupt. De aceea, El va pedepsi pe fiecare mincinos, fiecare hoţ, criminal, adulter, blasfemiator şi aşa mai departe. Iar locul pentru ispăşirea pedepsei este IADUL, pentru toată veşnicia.
Aşadar, te îngrijorează faptul că vei ajunge în Iad? Ar trebui, fiindcă Iisus Hristos a spus că iadul este atât de groaznic încât ar fi mai bine să rămâi fără vedere decât să mergi în iad pentru toată veşnicia (Marcu 9:43-48). Este o pedeapsă veşnică şi un chin fără sfârşit. Biblia descrie în cuvinte înfricoşătoare soarta oamenilor care vor fi condamnaţi la chin veşnic pentru păcatele lor; ea spune că iadul este un iaz care “arde cu foc şi pucioasă”, că oamenii şi demonii vor fi chinuiţi şi “munciţi zi şi noapte, în vecii vecilor”, că “fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă” (Apocalipsa).
Dar dacă toţi oamenii sunt păcătoşi, cum atunci vorbeşte Biblia despre unii care vor ajunge în Rai?
EXISTĂ SCĂPARE?
În dragostea Lui nemărginită faţă de oameni, Dumne-zeu S-a întrupat pe pământ în persoana lui Iisus Hristos, Fiul Său. Iisus a trăit o viaţă fără păcat, apoi a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa pe care noi ar trebui să o plătim pentru păcatele noastre. A luat asupra Lui pedeapsa pentru păcatele care ar trebui să te condamne pe tine la Iad.
Apoi a înviat din mormânt învingând moartea! Biblia ne spune: “Pentru că atât a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
Mântuirea este o favoare, un dar de la Dumnezeu, ceva nemeritat: “Căci PRIN HAR aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este DARUL LUI DUMNEZEU. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9) Dacă noi ne-am putea obţine mântuirea prin fapte bune, părere de rău etc, ar fi fost inutilă suferinţa şi moartea lui Hristos: “căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Galateni 2:21).
Ce ar trebui să faci pentru a avea viaţa veşnică şi a nu fi judecat de Dumnezeu? Biblia spune “Pocăiţi-vă şi în-toarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele”. Adică să îţi pară atât de rău de păcatele tale încât să renunţi la ele. Dacă te pocăieşti (îţi mărturiseşti şi te laşi de păcatele tale) şi dacă îţi pui încrederea în jertfa lui Iisus Hristos pentru mântuirea ta, nu vei mai merge în Iad pentru că El a plătit pentru tine pe cruce, pentru totdeauna.
Nu-ţi spune “bine, o să mă mai gândesc” în loc să răspunzi acestei chemări. Biblia spune: “Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evrei 4:7). Ar fi o ofensă ca în sala de judecată să spui celui ce vrea să plătească în locul tău “stai să mă mai gândesc”.
Dacă te-ai hotărât să te pocăiești şi să crezi în Iisus Hristos ca Mântuitor al tău, fii zi de zi recunoscător Lui şi onorează-L citind zilnic Biblia, rugându-te Lui, împlinind poruncile Lui din Biblie, trăind o viață plăcută Salvatorului tău. Caută o biserică unde adevărul Scripturii este predicat.
5. Mijlocirea intre Dumnezeu si om este oare fecioara Maria ?Mă întrebam zilele acestea, oare care ar fi cea mai întunecată parte a creştinismului tradiţional? Să fie oare perioada cruciadelor, să fie mâna de fier a inchiziţiei, sau persecuţia anabaptiştilor, valdenzilor sau al altor minorităţi creştine din Europa? Deşi aceste adevăruri sunt dureroase pentru biserica tradiţională, cred cu tărie că răul produs de Biserica tradiţională nu a generat doar un rău istoric ireparabil, ci Biserica tradiţională generează un rău prezent iremediabil din punct de vedere dogmatic. Bisericile tradiționale se consideră că au dreapta şi adevărată credinţă apostolică, ele îşi dispută supremația fiecare susținând că dacă părăsești învățăturile lor şi practicile Bisericii mame vei merge în iad.Biserica ortodoxă cât şi cea catolică susţin că au adevărata credinţă. O singură credinţă spune epistola către Efeseni în Scriptură. Acum cine ţine această unică credinţă? Să aprofundăm rădăcinile credinţei folclorice în ortodoxie. Cei mai mulţi ortodocşi cred că mama Domnului Isus este mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Închinarea la Maria contravine direct nucleului credinței creştine. Chiar de la început apostolii au predicat mântuirea prin credinţa în Domnul Isus şi au fost bătuţi, ameninţaţi şi omorâţi pentru că au crezut şi propovăduit că Isus din Nazaret a fost făcut Domn şi Mântuitor. Punctul cel mai forte al credinței creștine este tocmai credința într-un singur Mântuitor. Islamul are un profet dar nici un Mântuitor, hinduismul are mii de dumnezei şi de idoli dar nici un Mântuitor. Partea tristă a creștinismului tradițional este faptul că deşi recunosc un Mântuitor, nu alocă în spaţiul credinţei locul de unic Mântuitor ci acest loc de Mântuitor îl egalizează cu a altor nume aşa cum este mama Domnului Isus, Maria.Citeam cum mii de oameni merg cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului la diverse locuri de pelerinaj să se roage Maicii Domnului, însă Biblia este clară: un singur Mijlocitor, Omul Isus Hristos.Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, 1 Timotei 2:5Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. Evrei 8:6Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. 1 Ioan 2:1Biblia nu dă nici măcar un indiciu că ar trebui să ne închinăm Mariei, şi iată câteva motive.1) Maria, mama fizică a Domnului Isus nu este un om cu calități divino-umane aşa cum a fost şi este Domnul Isus. Ea ar trebui privită ca o femeie sfântă care a avut rolul de mamă a celui care era Fiul lui Dumnezeu înaintea Mariei, pentru că El este din veşnicii. Maria a fost aleasă pentru întruparea lui Isus şi nu pentru conceperea Lui.2) Biblia nu-i acordă rolul de dumnezeu. Noi oamenii nu putem să ne închinăm oamenilor. Chiar dacă Biblia ne spune că în vechime oamenii se închinau oamenilor, închinarea respectivă era mai mult un salut de curtoazie şi respect aşa cum se întâmplă şi astăzi între hinduși, însă o asemenea închinare nu era una ritualică, în care oamenii acordau cuiva statutul de dumnezeu. În unele cazuri în păgânism era practicată şi închinarea la oameni, a se vedea cazul lui Haman şi Mardoheu, în cartea Estera, această practică era întâlnită în păgânism. În ortodoxie oamenii alocă Mariei statutul de dumnezeu, lucru pe care apostolii nu i l-au acordat şi pentru care nu există nici un indiciu biblic.3) Mariei nu i se pot adresa rugăciuni. Cei care merg în pelerinaje, se roagă Mariei ca şi cum ea ar fi vie îndeplinind rolul de mijlocitor, fac un lucru imposibil de realizat din moment ce ea este moartă. Putem să ne închinăm Domnului Isus pentru că El este viu. Învierea Domnului Isus a fost punctul forte al predicilor apostolice, pentru ei faptul că Isus a înviat şi a fost făcut Domn şi Mântuitor i-a determinat pe apostoli să predice mântuirea doar prin Domnul Isus ca unic Mântuitor. Apoi o lumină clară care confirmă acest lucru este Apocalipsa. Să privim la un fragment din cartea Apocalipsa în capitolul 5 începând cu versetul 12 până la 14 “Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!”Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”În cartea Apocalipsa nu ni se dă nici o referință în legătură cu rolul Mariei de mijlocitor sau oricare alt rol divin. Nici măcar o singură carte din Scriptură nu lasă să se înțeleagă o asemenea idee.4) Ortodoxia şi catolicismul sunt pline de afirmaţii lipsite de fundament scriptural. Născătoare de Dumnezeu, Pururea fecioară, Preacurată, Prea Sfânta Împărăteasă, Împărăteasa Cerului, etc. Doar privind la aceste titluri putem să distingem clar mutarea centralităţii Hristosului uns de Dumnezeu, biruitor şi Mântuitor pe Maria, mama lui Isus, o femeie sfântă dar fără atribuţii divine sau mântuitoare. Aceste exagerări şi distorsionări ale adevărului induce ideea că Maria are un loc superior Fiului lui Dumnezeu. Din nou ar trebui să amintim ideea că Isus nu este Fiul Mariei decât pentru o perioadă de 33 de ani însă El este Fiul lui Dumnezeu din veşnicie.5) Cultul Mariei este un cult antihrist. Antihriştii nu trebuie priviţi doar acei oameni împotriva lui Hristos care îşi declară pe faţă opoziția sau persecută pe cei ce urmează pe Hristos, ci antihriști trebuie evaluaţi toţi cei care promovează învăţături care îl înlocuiesc pe Hristos ca unic Mântuitor sau care îl egalizează cu oameni sfinţi sau chiar pe cei care au subminat autoritatea Sa cu a mamei Sale Maria. Poporul român este înșelat de învățătura antihristică a ortodoxiei care l-a egalizat pe Domnul Isus cu o mulţime de căi deşi El a spus că El este Calea, sfinţi, deşi El doar Isus a fost sfinţit ca unic Mijlocitor la dreapta Tatălui, preoţi, deşi El este Marele Preot al mărturisirii noastre potrivit cărţii Evrei, pelerinaje, deşi Isus a mers ca înainte mergător, icoane făcătoare de minuni, deşi Biblia este extrem de clară cu privire la icoane, icoanele sunt idolatrie şi Dumnezeu condamnă idolatria.6) Cultul Mariei şi al icoanelor este un cult antihrist ascuns sub masca religiei. Se naşte întrebarea, de ce ţin ortodocşii aşa de mult la acest cult nebiblic? Este uşor să-i spui lui Mahomed antihrist însă este foarte greu să numeşti cultul Mariei un cult antihrist. Cu siguranţă sunt mulţi oameni sinceri care ar dori să ştie adevărul despre această problemă. Cine ar putea fi în spatele acestei manipulări grosolane? Răspunsul este: satan este în spatele cultului Mariei. Satan îl urăşte pe Isus Fiul lui Dumnezeu şi el vrea să-i înşele pe locuitorii pământului şi de aceea Biblia ne arată clar mijloacele lui de amăgire. El ştie că doar Isus este adevărata cale şi cine îl urmează doar pe Isus ajunge la mântuire, ceilalţi sunt înşelaţi. De ce acceptă atunci preoţii o asemenea înşelare? Nu au studiat ei Biblia în seminar? Ba da, însă în spatele cultului Mariei şi al icoanelor se învârt mulţi bani, bani care nu se învârt în jurul mântuirii prin Hristos. Apostolul Pavel spune aşa de clar că mântuirea este prin har, prin credinţă, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Dar astăzi li se vinde românilor o mântuire prin pelerinaje, icoane, praznice, sărbători, înmormântări scumpe şi ritualuri care pot fi considerate fapte bune, lucruri care costă.În concluzie, mântuirea românilor costă bani, ai bani în ortodoxie să cumperi lumânări, să poţi plăti icoane, să poţi merge în pelerinaje, să îţi permiţi să plăteşti mulţi preoţi la înmormântare poate mai ai o şansă de o mântuire îndoielnică, şi dacă nu ai lucrurile de care am vorbit ce facem? Slavă lui Isus, că El n-a venit să instaureze o religie obscură plină de icoane şi picturi care costă în bani şi ritualuri ci Isus ne-a dat o credinţă vie şi mântuitoare doar în persoana Sa, prin jertfa Sa, prin harul iertării şi a sfinţirii Sale depline. În acest fel nu mai avem nevoie de cultul Mariei sau al icoanelor, Isus poate să ne mântuiască în chip desăvârșit fără lucrurile amintite şi discutate mai sus! România între două Marii rătăcește mult, o Românie ostenită de zbuciumul unei vieţi religioase dar fără Isus. O Românie în care Isus are un rol secundar şi inferior faţă de cel al Mariei, nu-i de mirare că aşa de mulţi oameni rătăcesc în căutarea adevărului. România între cele două Marii, sau mai bine zis între cele două sărbători ale Mariei este o Românie pierdută. Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa. Bine ar fi ca fiecare român să fie pe drumul între naşterea lui Isus şi învierea Sa, fiecare să-şi dorească ca să ajungă cu orice chip la învierea din morţi. Drumul la Tatăl ceresc este doar prin Isus, El este singura Cale, urmează-l pe El şi vei avea mântuirea! Glorie lui Isus, Fiul lui Dumnezeu!„Să ne ajute Dumnezeu şi Maica Domnului” chiar așa?
Aud această expresie de foarte multe ori, în special la ţară. Oamenii care trăiesc în mediul rural în ortodoxie folosesc această expresie de fiecare dată când vor să-şi arate religiozitatea sau dependența lor faţă de Dumnezeu. Este greu să înțelegi o asemenea expresie din dinafara creștinismului ortodox de aceea astăzi vreau să dezbat această problemă spinoasă din creștinismul tradițional.Ori de câte ori discuți cu cineva din ortodoxie problema trinității îţi dai seama de confuzia în care aşa de mulţi oameni sunt învăluiți. Așadar prima întrebare: este Maria (Maica Domnului) dumnezeu? Este ea persoană căreia să-i putem adresa rugăciuni, cereri şi mijlociri?Odată cu venirea Domnului Isus în lume şi ulterior, au fost multe dezbateri referitoare la dumnezeirea Domnului Isus. Oponenții cei mai înverșunați au fost evreii care au rămas sceptici până în zilele noastre, dar au fost multe secte şi grupări dintre creștini care au pus la îndoială divinitatea Sa, alții umanitatea Sa, negând aspectul că Domnul Isus ar fi avut trup omenesc și ar fi murit, apoi a înviat.Dar în legătură cu Maria nu au existat dezbateri de genul celei de la Niceea, cu siguranță că în mintea celor mai mulți creștini de la început nu era nevoie pentru că ea nu era privită că dumnezeu. Să lăsăm consiliile bisericești sau tradițiile creștine de-a lungul vremii şi să ne întoarcem la ceea ce spun Biblia. Ce argumente avem noi creștinii de a o venera pe Maica Domnului ca dumnezeu?1) Biblia nu îi dă statutul de dumnezeu2) Maria este moartă neînviată3) Numele ei nu există în nicio formulă trinitariană în exprimările apostolice4) Nu există nicio afirmației biblică care să ateste rangul de mijlocitor5) Nu există nici o afirmație biblică care să susțină omniprezența ei în lumeSigur că există oameni care vor citi acest articol și vor spune că o ponegresc pe Maica Domnului, însă lucrul acesta nu este adevărat. Încerc să conving oamenii să citească singuri Biblia și să înțeleagă cine este Maria, mama pământească a Domnului Isus. Faptul că ea L-a născut pe Domnul Isus nu o ridică deasupra Domnului. Trebuie să înțelegem că Domnul Isus era din veșnicie și venirea Sa în lume nu a însemnat conceperea Sa integrală ci doar întruparea Sa.Nu există dovezi despre moartea și învierea ei. Nucleul mântuirii noastre este credința în Isus cel mort și înviat. Fără învierea Domnului Isus credința noastră este zadarnică potrivit 1 Corinteni 15:14 14 Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.Apoi în formula credinței exprimată în Romani 10:9 Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.Este clar că mântuirea prin credință atârnă de aspectul învierii Domnului. Ori în cazul Maicii Domnului nu avem nici un indiciu că ar fi înviat și că a fost declarată la rangul de mântuitor sau mijlocitor omniprezent.În exprimările apostolilor există mereu această formulă, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și cu toate acestea sunt creștini unitarieni care neagă trinitatea. Da, sunt de acord că acest cuvânt “trinitate” nu se găsește în Biblie, însă el descrie de fapt această unitate dumnezeiască a celor Trei persoane distincte din Dumnezeire. Of câte dezbateri au mai fost de-a lungul vremii și la acest capitol, însă când citești evangheliile și epistolele apostolilor îți dai seama că nu poți nega trinitatea. Îmi aduc aminte o întâlnire cu un creștin unitarian, am pierdut timpul în zadar încercând să ajungem la un numitor comun. La fel Islamul neagă atât moartea și învierea Domnul cât și trinitatea.De ce ne legăm așa de tare de aspectul trinității? Pentru că la Dumnezeu Tatăl nu putem ajunge fără credința în Domnul Isus și fără ajutorul Duhului care ne convinge atât de starea noastră de păcat, cât și să trăim o viață după voia lui Dumnezeu. Domnul Isus își asumă rolul Său exclusivist potrivit Ioan 14: 6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Deci El nu face nici o referire cu privire la Mama Sa când vorbește despre Calea Mântuirii sau despre Adevăr. Rolul său exclusivist în mântuirea noastră a fost înțeles de apostoli și accentuat în fiecare epistolă, inclusiv în ultima carte din Biblie, Apocalipsa. Potrivit unor afirmații din Apocalipsa, întreaga creație îi aduce cinste Tatălui și Fiului (Mielului). Deci oameni buni, oricât am vorbi despre acest aspect, Maria nu are loc în trinitate, nu este amintită ca o persoană venerată nici pe pământ nici în cer, ea nu a murit pentru păcatele noastre și nu a înviat pentru noi, ea nu era dumnezeu așa cum era Domnul Isus înainte de venirea Sa pământ.De ce nu poate fi Maria mijlocitor? Așa cum am arătat mai sus, ea este moartă. Noi oamenii putem să ne rugăm pentru alți oameni cât suntem în viață. În pilda cu bogatul nemilostiv, Avraam nu face nici o mijlocire pentru bogat. La fel în cartea Apocalipsa nimeni dintre oamenii din cer nu se roagă pentru cei de pe pământ. Un om mort este despărțit de cei vii chiar dacă nu este despărțit de Dumnezeu. Numai Dumnezeu este omniprezent. Legat de omniprezența Sa, Domnul Isus a spus în Matei 28:20 Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”Nimeni nu a îndrăznit dintre sfinții apostoli să-și declare omniprezența și nimeni nu și-a asumat rolul de mijlocitor după moarte. Nici măcar apostolul Pavel care cu siguranță a simțit o mare durere pentru lucrarea pe care trebuia să o încredințeze urmașilor săi. Există aici o întreagă tradiție cu Maria venind în vise și care face minuni în numele ei, tot felul de semne și vindecări. Aici iarăși trebuie să ne întoarcem la Biblie. Nu orice minune este de la Dumnezeu, Domnul Isus a avertizat de faptul că vor veni mulți chiar în Numele Său care vor face minuni și semene ca să înșele pe cei aleși. Nu cred că există o mare mare înșelare în creștinismul tradițional decât venerarea Mariei și considerarea ei ca mijlocitor, făcătoare de minuni, etc. Acest lucru îl spun cu tărie, Maria, mama pământească a Domnului nu a cerut așa ceva, Domnul Isus nu ne-a poruncit așa ceva, iar apostolii Domnului nu au învățat pe nimeni despre Maria, ci au propovăduit pe Domnul Isus ca unic Mijlocitor, singurul care poate să ierte păcatele și dea viața veșnică. Fapte 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”)1 Timotei 2:5-6 Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,Mă opresc aici, ar fi încă foarte multe de spus despre acest aspect, însă vreau să rețineți, înainte de nega ceea ce spun eu în acest articol ar fi bine să citiți Noul-Testament în întregime și să vedeți dacă am sau nu dreptate. Nu vă lăsați amăgiți de tradițiile oamenilor, Biblia aduce lumina Domnului Isus prin puterea Duhului Sfânt, și nu uitați că dacă nu ați experimentat o mântuire validă prin credință, posibil ca cea mai mare barieră în viața voastră să fie o închinare greșită și o credință falsă.“Aşa m-am născut aşa mor”. Aceasta este probabil cea mai întâlnită expresie de contraargumentare a chemării la pocăinţă. Şi mă întreb, cum ne-am născut fiecare? Omul se naşte în necunoștință. Care dintre noi ar putea să spună cum a fost prima zi în care s-a născut? Cum arătau lucrurile din casă, ce spuneau părinţii, cum erau doctorii din spital, cum a fost maşina cu care am venit acasă sau multe alte întrebări. Vedeţi, nimeni nu poate da răspunsul cum era când ne-am născut, doar dacă ne povestesc alţii. Ne naștem în ignoranţă infantilă şi naturală. Ce se întâmplă odată cu creşterea noastră? Începem să înţelem ce este bine şi ce este rău, apoi începem să facem răul conştienţi de faptul că anumite lucruri comise sunt rele. Aşa adunăm păcatele în viaţa noastră. Urmează să ne astupăm conştiinţa cu ideea că mulţi fac la fel, că doar nu sunt singurul care face răul, aşa trecem de la ignoranţa naturală la ignoranţă conştinentă.Expresia aşa m-am născut aşa mor este una dintre cele mai neadevărate expresii ale oamenilor. Este deplorabil să rămâi 80 de ani prunc, sau să fii aşa ca la naştere să trăieşti asistat pentru o viaţă, să nu înţelegi nimic şi să nu poţi face nimic. Oamenii de fapt vor să-L înşele pe Dumnezeu. Ei au teoria că religia lor le dă mântuirea. Cât de înşelătoare poate fi încrederea într-o schemă religioasă. De fapt mulţi oameni rămân foarte inconștienți de existenţa lui Dumnezeu şi mulţi îşi doresc asta. Nu vor să ştie că Dumnezeu îi va judeca pentru păcatele lor şi pentru refuzul mântuirii Fiului Său. Văd deseori cum oamenii aleg o religie în locul Mântuitorului. Aleg pe Maria, mama Domnului Isus sau pe sfinţi în locul Mijlocitorului Isus, aleg preoţi umani în locul Marelui Preot Isus Fiul lui Dumnezeu şi aleg ritualuri păgâne amestecate cu anumite rânduieli vetero-testamentare în locul credinţei şi a pocăinţei.
Ignoranţa conştientă este o stare de care mulţi oameni ar vrea să fugă dar nu pot fiind legaţi de păcate, vicii, legături şi situaţii fără ieşire. La auzirea adevărului despre mântuire mulţi recunosc starea lor dar continuă cu răspunsul: “unde merg toţi oamenii, voi merge şi eu”. În general este singurul lucru unde oamenii simt că au cu adevărat ceva în comun, simt cu toţii că sunt pe drumul pierzării eterne. Nu vă mai lăsaţi înşelaţi oameni dragi de Satan şi de mulţimile care merg în iad.Iată îndemnul Mântuitorului Isus: Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. Matei 7:13-14Te-ai întrebat dacă ai intrat pe calea pierzării? Sau unde eşti în viaţă? Eşti sigur că drumul vieţii tale nu are destinaţia pierzării eterne? Poate să o spui că laşi problema veșniciei în mâinile preoţilor sau călugărilor, sau că ai bani şi vei plăti sau vei face fapte bune, etc. Tu trebuie să te întrebi sincer: Doamne unde duce drumul vieţii mele şi cine mă conduce pe el? Cine mai merge pe el? Pe drumul pierzării merg hoţii, adulterii, curvarii, mincinoşii, şi foarte mulţi oameni religioşi aşa cum era în timpul Domnului Isus, fariseii şi cărturarii. Ei nu doreau să fie sinceri mântuiți ci au făcut din religie un mijloc de a câştiga putere politică şi religioasă şi mulţi bani. Oare nu asta fac mulţi oameni cu religia de astăzi? Nu te lăsa înșelat, caută calea mântuirii prin Domnul Isus Hristos care a zis:
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.
Dacă vei încerca prin alte moduri vei eşua şi tu, porţile cetăţii eterne vor rămânea închise pentru că doar Isus a primit sarcina de a mântui oamenii în mod desăvârșit. Poate te întrebi, cât de strâmtă este calea îngustă? Calea îngustă este atât de strâmtă că se încadrează în cuvintele şi învăţăturile Domnului Isus, însă preoţii îţi vor spune despre învăţăturile sinoadelor şi conciliilor, despre tradiţii şi obiceiuri superstiţioase. Ei mereu au lărgit calea şi i-au dat formă religioasă dar fără puterea mântuirii. Apoi te poţi întreba despre adevăr. Şi aici doar Isus oferă răspunsurile despre viaţă şi moarte, despre judecată şi veşnicie. El promite viaţa veşnică nu o pomenire în slujbele preoţilor care înşiră numele morţilor. Odată ce mori se pune punct vieţii tale, acesta este adevărul învăţat de Isus. Caută-L pe Isus cât eşti în viaţă, caută-L cât eşti tânăr, caută-L câtă vreme ai minte şi sănătate!
- Mulţi oameni ajung să-L caute pe Dumnezeu când s-au afundat prea departe în păcat. Unii sunt în pragul sinuciderii, alţii sunt dependenți de diferite vicii căutând mereu un sens în viaţa. Refugiul omului în diverse lucruri amăgit de Satan poate sfârşi teribil: o viaţă distrusă aici şi pierdută în veşnicie. Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de umanitate şi individ oferindu-i salvarea din această cale satanică. Să nu uităm că salvarea este condiționată de alegerea omului, dacă omul se opune salvării nu-i rămâne decât să suporte consecințele iadului veşnic. Salvarea inițială sau mântuirea prin credință se referă la eliberarea de sub lanțurile robiei dependențelor şi la restaurarea omului după chipul şi asemănarea lui Hristos. Întâlnesc deseori oameni care sunt conștienți de starea lor de păcat, recunosc că nu mai au nici o şansă fără Dumnezeu, recunosc că au încercat multe păcate care nu le-au adus fericirea, însă nu au dorinţa să-L primească pe Isus că Domn şi Mântuitor şi mereu invocă că aşa s-au născut şi aşa mor. Unii primesc prin credinţă salvarea şi de aici începe ceea ce Biblia mai numeşte naştere din nou sau mântuire.
Sfinţire. Ce trist este că mulţi se opresc doar la primul pas! Aşa cum avem nevoie de salvarea iniţială avem nevoie şi de sfinţire. Odată salvat nu înseamnă că omul se deprinde instantaneu la sfinţire. În viaţa noastră obiceiurile reziduale din trecut sunt lucruri de care nu scăpăm chiar aşa uşor. Exemplu: vorbirea vulgară, glumele proaste, bancurile, faptele ruşinoase, divertismentul, desfrânarea, etc. Sfinţirea nu este prea plăcută omului nostru firesc şi rebel. Entuziasmul salvării iniţiale poate să se evapore odată cu responsabilitatea sfinţirii. Oamenii acceptă mai uşor mâna divină a Domnului Isus pentru ai salva, dar nu acceptă condiţiile ascultării şi a sfinţirii. Vreau să exemplific diferenţa dintre salvare şi sfinţire. Să presupunem că salvarea este similară cu eliberarea unui deţinut care ar avea de ispăşit ani grei de închisoare pentru faptele sale antisociale, dar preşedintele ţării se hotărăşte să-l graţieze. Credeţi că cei ce au hotărât graţierea s-ar aştepta ca în zilele următoare să comită aceleași fapte? S-au în ziua eliberării pe platoul închisorii se va apropia de el şeful închisorii şi îi spune solemn: Eşti eliberat, primeşti graţierea, îţi acordăm graţierea pentru faptele tale din trecut şi pentru crimele pe care le vei face de la momentul ieşirii pe poarta închisorii! Nu ar fi scandalos? Cam aşa văd mulţi creştini salvarea. Cu alte cuvinte, ei nu văd o responsabilitate a modului de trai după salvare. Sfinţirea este conformarea în voia Domnului Isus. Am să iau două versete din epistolele către Corinteni.
9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, 10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. 1 Corinteni 6:9-11
1 Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu. 2 Corinteni 7:1
În primul verset ni se spune că eram păcătoşi prin practicarea acelor păcate, dar am fost supuşi unei operaţii de curăţire şi sfinţire fiind socotiţi neprihăniţi. În al doilea pasaj ni se pune responsabilitatea pe umerii noştri: să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt. Ce se întâmplă dacă nu facem aşa? Dacă refuzăm aşa cum un deţinut eliberat, graţiat se apucă din nou de lucruri nedemne de mila care i-a fost acordată, nu mai rămâne decât se piardă salvarea, adică neprihănirea imputatată – (aţi fost socotiţi neprihăniţi.) Sfinţirea este conformarea salvării, este drumul cerut de Dumnezeu celor socotiţi neprihăniţi, graţiaţi şi salvaţi.
Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. 1Tesaloniceni 4:3-5
Slujire. Dacă ne gândim la chemarea de al urma pe Domnul Isus şi vom analiza ce a implicat ucenicizarea celor 12 apostoli vom observa cu uşurinţă că la slujire cei 12 au avut o dificultate majoră. Nu ne dăm seama cu exactitate ce înţelegeau ei din cele două concepte expuse până acum, însă la capitolul slujire ne dăm seama că cei 12 au avut probleme. Din pildele Domnului cât şi din exemplul viu dat de El prin spălarea picioarelor ucenicilor în Ioan 13, Domnul Isus îşi concentrează o mare parte din timp învâţându-i şi resposabilizându-i să slujească. De ce este slujirea grea? Pentru că slujirea loveşte în nucleul fiinţei noastre în ce priveşte relaţionarea unii cu alţii. Când expui oamenilor că au nevoie de salvare mulţi nu răspund chemării pentru că nu se văd pierduţi, când suntem chemaţi la sfinţire ne putem ascunde în spatele unor standarde înalte, dar neglijând altele pe care nimeni nu ne poate verifica decât Dumnezeu, însă la capitolul slujire nu este uşor să te ascunzi. Sunt unii oameni care în urma unui mesaj răspund repede actvismului voluntar însă când văd dificultăţile şi barierele ce le implică slujirea renunţă. A te menţine în slujire nu este uşor, îţi trebuie perseverenţă, pasiune, lacrimi şi umilire. Când eşti criticat pentru mesajele expuse şi când lucrurile nu merg prea bine, vociferările celor mulţi devin apăsătoare şi descurajatoare. Cred că judecata lui Dumnezeu şi răsplătirea fiecărui om va fi pe baza acestor trei criterii. Sunt mulţi care neglijează salvarea, alţii care neglijează sfinţirea aşa cum arată Matei cap 7, despre cei care au slujit în timp ce trăiau în fărădelege şi sunt mulţi care nu dau nici o valoare slujirii. Domnul Isus ne-a lăsat pasaje în Scriptură care să ne aducă mereu aminte de marea noastră responsabilitate ca şi oameni salvaţi. Nu am fost mântuiţi pentru a rămâne doar la neprihănire imputată, ci a continua prin a lucra la sfinţirea noastră, iar odată ajunşi aici nu trebuie să devenim nişte sfinţi incativi ca cei de pe pereţii bisericilor tradiţionale ci nişte oameni salvaţi, sfinţiţi şi slujitori. Dumnezeu să ne ajute!
Din spațiul credinței populare – în sarcofagul ortodoxiei
Nu poți să-ţi faci o imagine mai bună a teologiei ortodoxe decât dacă mergi să stai de vorbă cu ortodocșii din satele românești, acolo unde oamenii mai spun că sunt ortodocși veritabili. Oamenii deşi cred că sunt drept creștini nu ştiu dacă sunt sau nu mântuiți, sau dacă sunt cu adevărat pierduți.Ce fel de creștinism este aceasta care lasă loc de atâta nesiguranță şi speranță falsă? Meteahna acestei teologii am dezbătut-o de atâtea ori pe blog. Ortodoxia îţi garantează că ești creștin implicit la naștere prin botez dar nu îţi garantează nimic ulterior, îţi spune că ai fost născut din nou atunci când de fapt tu ai fost născut natural şi ai fost botezat de alții.Ortodoxia nu permite în spațiul credinței doctrinare şi implicit în spațiul tradițional, nașterea din nou, din apă şi din Duh tocmai pentru a nu se invalida pe sine, blocând în acest fel omul religios într-un sarcofag al nesiguranței şi în întunericul spiritual. Din acest sarcofag omul răspunde cu mândria sa religioasă: “aşa m-am născut aşa mor”, acest lucru din nefericire este adevărat pentru mulţi oameni care nu mai cred că pot să iasă de acolo.Apoi înșelarea cu faptele bune. Celor mai multor ortodocși li se spune că dacă fac fapte bune vor fi primiți în Rai. Cineva ne recomanda să nu mai dăm cărți, ci alte bunuri şi să plătim la biserici, ca şi cum Noul Testament pe care i-l ofeream era lipsit de valoare.Conceptul de mântuit prin har, prin credința în Isus Hristos lipsește cu desăvârșire în spațiul ortodoxiei populare. În acest concept până şi cei mai nedrepți oameni de pe pământ ar fi capabili să-şi cumpere mântuirea cu faptele bune de care sunt capabili să le facă relaționând totul la potențialul lor. Cuantificând în acest fel lucrurile ei cu siguranță ar primi locul cel mai de cinste în rândul sfinților.În sarcofagul ortodoxiei zac mulți oameni în ţara noastră, de la omul de rând până la preoții din rangurile superioare, mulţi sunt orbiți de ritualuri, tradiții şi de minciuna pe care şi-o spun unii altora, “fii liniștit”, spun ei, “aşa ne-am născut, aşa murim”, însă Domnul spune: “scoală-te din morți şi Hristos te va lumina!”
6.SPOVEDANIA
Ce spune Biblia despre spovedanie?
Am găsit pe net un catehism catolic despre spovedanie; încerc să îi fac o traducere proprie în următoarele rânduri: „Cine are puterea de a ierta păcatul astăzi? Toţi episcopii şi preoţii Bisericii Catolice pot ierta păcatul… Ce ai de făcut pentru a-ţi fi iertate păcatele? Trebuie să îţi pară cu adevărat rău pentru ele şi să te confesezi (spovedeşti) unui preot catolic… Preotul doar se roagă ca păcatele tale să fie iertate? Nu, acţionând ca instrumentul şi slujbaşul lui Dumnezeu, el iartă cu adevărat păcatele.” (Catechism, pp. 78).
În continuare voi prezenta perspectiva biblică asupra iertării păcatelor, aşa cum am înţeles-o eu.
1. Numai Dumnezeu poate ierta păcatele (Marcu 2. 7-12)2. Păcatele omenirii pot fi iertate numai datorită jertfei lui Iisus Christos (Efeseni 1.7: “Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor”. “Oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Faptele apostolilor 10.43)
3. Biblia prezintă exemplele unor persoane care s-au rugat direct Domnului, fără intermediar, pentru iertarea păcatelor (Faptele apostolilor 8.22: “Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale…”. “Şi ne iartă nouă greşelile noastre…” – Matei 6.12, pasajul din rugăciunea “Tatăl nostru”)
4.În Vechiul Testament, preoţii erau intermediari între oameni şi Dumnezeu; pentru a fi iertaţi de păcate, evreii trebuiau să aducă jertfă un animal pe care să îl ofere preotului. Toate aceste ritualuri ţinteau în viitor la venirea lui Iisus, adevărata jertfă care iartă definitiv păcatele prin sângele Său (Evrei 9.12).
După moartea şi învierea lui Iisus, El Însuşi a devenit Preotul nostru, căruia ne putem adresa direct pentru iertare, fără intermediari (“Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu să rămânem tari în mărturisirea noastră.” Evrei 4.14 )
“Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2.5).
“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1.9). Acest text de asemenea arată către o mărturisire adresată direct lui Iisus.5. Orice creştin se poate ruga pentru iertarea păcatelor cuiva; dar el nu le poate ierta efectiv – numai Dumnezeu poate. Creştinii îşi pot mărturisi unii altora păcatele pentru a se încuraja reciproc şi pentru a se ruga unii pentru alţii. “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Iacov 5.16
6. Există anumite pasaje în Biblie care ar părea că susţin iertarea păcatelor prin intermediari omeneşti.
“Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.” Ioan 20.23
“Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.” Matei 18.18În ambele situaţii, cuvintele Îi aparţin lui Iisus, sunt adresate ucenicilor şi exprimă aceeaşi idee, în forme diferite. Pentru a înţelege semnificaţia acestor cuvinte, trebuie analizat contextul în care acestea au fost spuse; voi reda mai pe larg pasajul din Matei:
“Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer. “ (Matei 18.15-18)Aici este vorba despre conflicte între creştini; când o persoană îi făcuse rău alteia şi refuza să repare lucrurile, biserica trebuia să ia atitudine şi să excludă din comunitatea credincioşilor persoana vinovată. Această excludere nu era neapărat definitivă; dacă persoana în cauză se căia de răul făcut, putea fi reprimită (vezi 2 Corinteni 2.6-8). Iisus spune că în astfel de cazuri, decizia bisericii este în armonie cu decizia divină; “orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer”. Un proaspăt teolog mi-a spus că o traducere mai fidelă a textului original grecesc ar suna astfel: “orice veţi lega pe pământ, va fi fost legat în cer”. Cu alte cuvinte, decizia bisericii nu-L obligă pe Dumnezeu să consimtă, ci doar întăreşte decizia divină deja luată. Aici ar trebui să întrebăm un specialist în greaca veche.
În orice caz, în aceste ultime pasaje este vorba despre scandaluri publice, despre păcate care aruncă o pată asupra comunităţii credincioşilor; acestea sunt singurele faţă de care biserica trebuie să ia atitudine, însă nu interpunându-se între omul respectiv şi Dumnezeu, ci doar făcând publică fapta omului respectiv. Dumnezeu este Cel ce condamnă sau iartă păcatul cu pricina.7.Traditia este egala cu Scriptura ?Biblia vs. traditie
Definitie si atitudini fata de traditie
Traditia ( predania ) este invatatura transmisa oral la inceputurile crestinismului, care ulterior a fost fixata si in scris.
Bisericile care accepta traditia , considerand-o egala cu revelatia Scripturii, sunt bisericile istorice: catolica si ortodoxa, precum si Biserica Episcopaliana, provenita din Biserica Anglicana.
Bisericile protestante si neoprotestante nu recunosc traditia ca avand aceeasi autoritate cu cea a Bibliei. Ulrich Zwingli ( 1484- 1531 ), reformatorul elvetian care a enuntat principiul protestant “Sola Scriptura” ( “Biblia si numai Biblia” ), a considerat ca este o eroare sa afirmam ca Biblia nu are valoare fara marturia data de traditie. Ca un raspuns la pozitia protestanta, in 1563, la Conciliul de la Trident, s-a formulat teza contra protestantismului prin care traditiei i se conferea aceeasi autoritate cu cea a Scripturii.
Texte biblice folosite in sprijinul traditiei
1) Ioan 21, 25 : “Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a facut Iisus care, daca s-ar fi scris cu deamanuntul, cred ca nici chiar in lumea aceasta n-ar fi putut incapea cartile care s-ar fi scris.”
2) 2 Tesaloniceni 2, 15: “Asadar, fratilor, ramaneti tari si tineti invataturile pe care le-ati primit, fie prin viu grai, fie prin epistola noastra.”
3) Luca 1, 4: “ Ca sa poti cunoaste astfel temeinicia invataturilor pe care le-ai primit prin viu grai.”
4) Faptele Apostolilor 15, 27: “Am trimis dar pe Iuda si pe Sila care va vor spune prin viu grai aceleasi lucruri.”
Apare o intrebare justificata: Care erau acele lucruri transmise prin “viu grai” in vremea apostolilor ? Care era continutul predicilor ( “viu grai” ) de pe vremea lui Pavel ?
Biblia ne ofera suficiente date in acest sens in cartea Faptele Apostolilor: 1) cap. 10, 28-43 ( predica lui Petru in casa lui Corneliu); 2) cap. 2, 22-36 ( predica lui Petru in Ziua Cincizecimii ); 3) cap. 3, 12-26 ( predica lui Petru dupa vindecarea ologului din nastere ); 4) cap. 7, 2-53 ( cuvantul de aparare al lui Stefan cu ocazia martiriului sau ); 5) cap. 18,5 ( predica lui Pavel in Corint ); 6) cap. 18, 28 ( predica lui Apolo in Efes ); 7) cap. 17, 2-3 ( predica lui Pavel in Tesalonic ).
Textul – cheie care ne ajuta sa intelegem care era continutul predicilor apostolilor, a acelor invataturi transmise prin “viu grai”, este 1 Corinteni 2, 2: “N-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Iisus Christos, si pe El rastignit.”
Este clar faptul ca invataturile transmise prin “viu grai” din acea vreme nu erau altceva decat Evanghelia asa cum ne-a fost transmisa si in scris. In inima predicilor apostolilor se afla Christos cel rastignit si inviat, Christos care va reveni in slava, aducand cu El rasplata credinciosilor. Multe predici aveau la baza profetiile mesianice implinite in viata si lucrarea Mantuitorului.
In cuprinsul Epistolei catre Galateni, apostolul Pavel ii avertizeaza pe credinciosii din comunitatea Galatiei ca sunt in pericol sa uite Evanghelia care le-a fost propovaduita de apostoli, primind in schimb o alta evanghelie: “O, galateni nechibzuiti ! Cine v-a fermecat pe voi inaintea ochilor carora a fost zugravit Iisus Christos ca rastignit ?” ( Galateni 3, 1) Avertismentul apostolului este cat se poate de solemn: “Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anathema!”
Tinand cont de datele pe care ni le ofera Scriptura, se ridica intrebarea: Unde gasim in aceste predici ale apostolilor invataturi precum inchinarea la icoane, cinstirea moastelor, aprinderea lumanarilor, inchinarea la sfinti, invataturile despre iad si rai, despre nemurirea sufletului, strigoi, vami, etc. ? Puteau oare apostolii sa transmita pe cale orala invataturi care sa le contazica pe cele transmise prin scris ? Invataturile transmise prin “viu grai” puteau contrazice Evanghelia scrisa ? E greu de crezut asa ceva, tinand cont de cele scrise de Pavel galatenilor.
Iisus si traditia
Evreii din vremea lui Iisus aveau si ei traditia lor. Pozitia Mantuitorului fata de “datina batranilor” la care evreii tineau atat de mult este evidenta in dialogul purtat de El cu fariseii si carturarii din Ierusalim, dialog redat de Matei in cap. 15, 1-14.
Din acest dialog rezulta cateva adevaruri importante legate de traditie:
1) Domnul Iisus ii mustra pe interlocutorii Sai pentru faptul ca ei calca porunca lui Dumnezeu in folosul traditiei: Matei 15, 3: “Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu in folosul datinei voastre ?”
2) Domnul Iisus ii acuza pe farisei si carturari pentru faptul de a fi desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu in folosul aceleiasi traditii: Matei 15, 6: “Si ati desfiintat astfel Cuvantul lui Dumnezeu in folosul datinei voastre.”
3) Domnul Iisus afirma clar ca pazirea traditiilor este zadarnica, fiind de origine omeneasca: Matei 15, 9: “Degeaba Ma cinstesc ei , invatand ca invataturi niste porunci omenesti.”
4) Si, in final, Domnul Iisus ne asigura ca orice invatatura care nu-si are originea in Dumnezeu nu va avea viitor: Matei 15, 13: “Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina.”
In concluzie, deoarece traditia , de regula, vine in conflict cu invataturile Bibliei, cinstirea lui Dumnezeu prin respectarea traditiei este nu doar zadarnica, ci ci primejdioasa. Invataturile traditiilor omenesti, nefiind de origine divina, nu sunt recunoscute de cer si vor fi nimicite. Principiul protestant “Sola Scrptura” ramane singura temelie suficienta pentru cunoasterea adevarului mantuitor.
Biblia este singura autoritate in materie de doctrina si este atotsuficienta pentru omul care doreste sa afle calea spre cer. Cele trei avertismente divine prezente in Biblie cu privire la incercarea omului de a adauga sau a scoate ceva din continutul Scripturii ar trebui sa dea de gandit oricui este tentat sa modifice mesajul divin:
Deuteronom 4, 2 : “Sa nu adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu si sa nu scadeti nimic din ele, ci sa paziti poruncile Domnului, Dumnezeului vostru asa cum vi le dau eu.”
Proverbe 30, 6 : “Orice Cuvant al lui Dumnezeu este incercat. El este un scut pentru cei ce se incred in El. Nu adauga nimic la cuvintele Lui ca sa nu te pedepseasca si sa fii gasit mincinos.”
Apocalipsa 22, 18-19: “Marturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta.”
8.APA SFINTITA
Ce spune Biblia despre aghiazmă?
Nu este o practică Nou-Testamentală
Nu este de mirare că nu aţi găsit nimic despre aghiazmă pentru că aceasta nu a fost practicată de Domnul Isus, de apostoli sau de primii creştini. Nicăieri pe paginile Noului Testament nu este menţionată aghiazma, adică apa sfinţită, în sensul în care este azi aplicată.
Apa sfântă a fost aplicată în cazurile de gelozie
În cartea Numeri Dumnezeu a dat o lege pentru cazurile de gelozie care se întâmplau în poporul Israel. Ştiţi că şi azi, în multe familii, gelozia neîntemeiată ajunge să creeze grave probleme pentru tot restul vieţii. Ca să nu fie aceasta, Dumnezeu le-a dat poporului Israel următoarea lege:
… şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care nu s-a pângărit; – omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege. Preotul s-o apropie şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului. Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; să ia ţărână de pe podeaua Cortului şi s-o pună în apă. Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apa amară aducătoare de blestem. Preotul să pună pe femeie să jure şi să-i zică: „Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău această apă amară aducătoare de blestem! Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit, şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine – şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem şi să-i zică: – „Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele, şi apa aceasta aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!” Şi femeia să zică: „Amin! Amin!” Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apa cea amară. Şi să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem; şi apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea. Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului şi să-l aducă pe altar. Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apa. După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei. Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii. (Numeri 5:14-28)
Precizez că legea de mai sus a făcut parte din Vechiul Legământ, se aplica doar poporului Israel şi nu se aplică creştinilor de azi.
9.Combinarea intre Vechiul Legamant si Noul Legamant este Biblica ?
Ce se înţelege când Biblia vorbeşte despre un Nou Legământ între Dumnezeu şi noi? Noul Legământ este ultima soluţie în rebeliunea omului împotriva lui Dumnezeu.
Este scris în Biblie: Ieremia 31:33. Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
Noul Legământ a apărut prin moartea lui Isus Hristos.
Este scris în Biblie: Luca 22:20. Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.
Noul Legământ înseamnă că noi putem merge direct la Dumnezeu prin Hristos.
Este scris în Biblie: Evrei 7:22. Prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun.
Iertarea păcatelor există numai prin Noul Legământ.
Este scris în Biblie: Evrei 9:14-15. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu! Şi tocmai deeacea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită.
Sub Vechiul Legământ ce a promis poporul că va face?
Este scris în Biblie: Exodul 24:3. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: Vom face tot ce a zis Domnul.
Sub Noul Legământ, ce promite Dumnezeu că va face?
Este scris în Biblie: Evrei 8:10. Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.
10.Inchinarea la moaste
Ce spune Biblia despre cinstirea moaştelor sfinților?
Întrebare:
Vreau să ştiu dacă este biblică cinstirea moaştelor şi poate fi posibil ca acestea să fie autentice, ca de exemplu, o aşchie de lemn din crucea pe care ar fi fost răstignit Isus?
Ce sunt moaştele?
Dicţionarul explicativ al limbii române dă următoarea definiţie:
MOÁŞTE s.f. pl. (În religia creştină) Rămăşiţele mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă; p. ext. veşmânt, parte de veşmânt sau orice alt obiect care a aparţinut unei astfel de persoane (şi căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (Fig.) Rămăşiţele scumpe ale trecutului. – Din sl. mošti.
Să nu te atingi de oasele unui mor
Moaştele cel mai mult cinstite de oameni reprezintă oase ale sfinţilor. O lege dată poporului Israel în Vechiul Testament spune:
Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile. (Numeri 19:16)
Iosif a cerut să-i fie duse oasele acasă
Iosif a fost vândut de fraţii lui şi a ajuns rob în Egipt. Apoi, prin mila şi călăuzirea Domnului ajunge să fie prim-ministru în Egipt şi a salvat de la foamea care a durat 7 ani pe cei din Egipt cât şi familia lui care au venit din Canaan. Iosif a murit în Egipt, dar a cerut să-i fie duse oasele în ţara lui. Când a ieşit poporul Israel din robia Egiptului:
Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” (Exodul 13:19)
Oasele lui Iosif n-au ajuns nici odată să de fie obiect de cult ci au fost înmormântate:
Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif. (Iosua 24:32)
Minunea cu oasele proorocului Elisei
Tot în Vechil Testament ne este relatată această întâmplare:
Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi. Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împăraţi 13:20-21)
Nici în cazul acesta nu este relatat că ar fi scos cineva oasele lui Elisei ca să fie folosite mai departe pentru cinstire sau vindecare.
ROMÂNIA MOAŞTELOR, A SUPERSTIŢIILOR ŞI A EVULUI MEDIU
Motto : Numai “morţii în păcat” umblă după morţii din sicrie !
Cultul moaştelor este încă o dovadă că “Creştinismul a învins cultele misterioase orientale, devenind el însuşi unul”
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)
Întotdeauna am avut o convingere fermă că adevăratul creştin trebuie să respingă superstiţiile. Din nefericire, poporul român face o confuzie gravă între ceea ce se numeşte CREDINŢĂ şi ceea ce se numeşte superstiţie. Observăm cu durere că românii pun un accent deosebit pe tot felul de poveşti legate de ziua de 13 sau de pisica neagră, dar dacă-i dai românului o Biblie să se-apuce s-o citească, se va uita strâmb la ea deşi este vorba de cartea noastră de căpătâi. Probabil că mulţi români au o Biblie în casă, dar nu le foloseşte la nimic pentru că zace undeva pe raftul bibliotecii şi se-aşterne praful pe ea fără să fie citită şi aplicată în viaţa de zi cu zi. Dacă oamenii ar citi măcar Noul Testament, viaţa lor ar putea fi transformată radical. Românii rămân departe de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu şi atunci când Sfânta Scriptură nu este citită şi însuşită, apar şi consecinţe foarte grave în planul relaţiei omului cu Dumnezeu şi implicit al felului de vieţuire zilnică.
Una din consecinţele grave ale necitirii Bibliei şi ale neprimirii mesajului curat al Sfintei Evanghelii este ÎNLOCUIREA CREDINŢEI CU SUPERSTIŢIA
Poporul român are o predispoziţie către superstiţie în detrimentul credinţei sincere şi reale în Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că unele porniri idolatre şi păgâne ale românilor îşi au originea încă de pe vremea dacilor, ştiut fiind faptul că dacii se închinau la tot felul de zeităţi şi credeau în tot felul de superstiţii. Oamenii Romei aveau o judecată rece, erau raţionali, iar acei soldaţi romani creştini care au intrat în contact cu populaţia autohtonă dacică, aveau o gândire corectă, respectiv o credinţă într-un singur Dumnezeu, nu în şapte mii de zeităţi.
Poporul român se laudă cu faptul că este creştin de 2000 de ani, dar comportamentul şi atitudinea românilor trădează faptul că NU SE CUNOAŞTE BIBLIA şi că OAMENII NU PRIMESC MESAJUL SIMPLU ŞI CURAT AL SFINTEI EVANGHELII
Un exemplu concludent este CULTUL VENERĂRII MOAŞTELOR un ritual NEBIBLIC care ţine mai mult de grotesc şi mai ales de superstiţie, neavând nimic în comun cu credinţa care duce la mântuire.
Din nenorocire, acest fenomen antibiblic şi anticreştin a prins la acei oameni care sunt călăuziţi de un spirit de turmă, nicidecum de Sfântul Duh.
Am stat şi m-am gândit ce anume ar putea determina această „agonie şi extaz” pe care o vedem în Dealul Mitropoliei (şi nu numai acolo) în anumite momente ale anului ?!? Oare credinţa să fie de vină ?!? Nu cumva superstiţia ??? Nu cumva am început şi noi românii să punem preţ pe lucrurile idolatre şi păgâneşti ale acestei lumi ? Nu cumva am început şi noi românii să credem în amulete şi talismane, în cruciuliţe, iconiţe şi alte lucruri făcute de mâna omului ?!? Nu cumva am început să credem în lucruri “aducătoare de noroc” ??? Nu cumva aşa se explică şi idolatrizarea acestor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni ?!? Dacă punem mâna pe ele sau le sărutăm, vom avea noroc, nu-i aşa ??? O să câştigăm la loto, corect ?!? Dar oare ce este norocul ?!? Creştinul adevărat crede în “noroc” sau crede în Dumnezeu ?!? Creştinii noştri de 2000 de ani cred în noroc ??? Nu cred în Dumnezeu ?!? Foarte interesant ! Eu cred cu tărie că există o diferenţă foarte mare între a crede în noroc şi A CREDE ÎN DUMNEZEU sunteţi de acord cu mine ???
Pe de altă parte, Biblia ne învaţă că NU TREBUIE SĂ VEZI NEAPĂRAT SAU SĂ ATINGI CEVA PENTRU A PUTEA CREDE !
Definiţia credinţei este redată foarte clar în EVREI 11:1 şi vă rog să citiţi cu cea mai mare atenţie ce ne învaţă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu :
“Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea LUCRURILOR CELOR NEVĂZUTE” (Evrei 11:1 – Biblia Ortodoxă)
„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre LUCRURILE CARE NU SE VĂD” (Evrei 11:1 – Biblia Cornilescu)
Păi atunci, oameni buni şi cu frică de Dumnezeu, am şi eu câteva întrebări :
DE CE ESTE NEVOIE SĂ VEDEM NEAPĂRAT CEVA CA SĂ CREDEM ? AVEM NEVOIE SĂ VEDEM VREO ICOANĂ CARE PLÂNGE ?!? AVEM NEVOIE SĂ NE CĂLCĂM ÎN PICIOARE CA SĂ ATINGEM SAU SĂ PUPĂM NIŞTE OASE ALE UNOR MORŢI CARE “MIROS FRUMOS” ???
NU CUMVA AVEM NEVOIE SĂ TRĂIM PRIN CREDINŢĂ ŞI NU PRIN VEDERE ?!? NU CUMVA TREBUIE SĂ NE BAZĂM PE CUVÂNTUL SFÂNT (BIBLIA) ŞI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU PRIN INTERMEDIUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ??? NU CUMVA ESTE SUFICIENTĂ CREDINŢA ÎN JERTFA DE LA CRUCE PRIN CARE PUTEM PRIMI IERTAREA ?!?
OARE CÂND VOM DESCHIDE OCHII ?!?
OARE CÂND VOM ÎNŢELEGE CĂ DUMNEZEU VREA ALTCEVA DE LA NOI ??? CÂND NE VOM ÎNTOARCE CU ADEVĂRAT LA DOMNUL ?
NU UITA NICIODATĂ CĂ ÎNCHINAREA LA MORŢI SAU VENERAREA LOR SUNT REMINISCENŢE ALE RELIGIILOR PĂGÂNE ! LUPTĂ CU TOATĂ FIINŢA TA ÎMPOTRIVA ACESTOR EREZII NIMICITOARE !
NU UITA NICIODATĂ CE SPUNE BIBLIA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !
“Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi S-AU ÎNCHINAT ŞI AU SLUJIT FĂPTURII, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani 1:25 – Biblia Ortodoxă)
“Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi AU SLUJIT ŞI S-AU ÎNCHINAT FĂPTURII în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (Romani 1:25 – Biblia Cornilescu)
« Tot cel ce se va atinge în câmp de cel ucis cu sabia sau de mort sau de os de om sau de mormânt va fi necurat şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Ortodoxă)
« Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Cornilescu)
« Şi a zis Agheu: “Dacă cineva spurcat, prin atingerea de un mort, se atinge de vreunul din lucrurile acestea, oare ele se spurcă?” Şi au răspuns preoţii şi au zis: “SE SPURCĂ !” » (Agheu 2:13 – Biblia Ortodoxă)
« Şi a zis Hagai : “Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare ? Preoţii au răspuns: “VOR FI SPURCATE” » (Hagai 2:13 – Biblia Cornilescu)
« Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă SUNT PLINE DE OASE DE MORŢI ŞI DE TOATĂ NECURĂŢIA » (Matei 23:27 – Biblia Ortodoxă)
« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru SUNT PLINE DE OASELE MORŢILOR ŞI DE ORICE FEL DE NECURĂŢIE » (Matei 23:27 – Biblia Cornilescu)
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că SUNTEŢI CA MORMINTELE ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. (Luca 11:44 – Biblia Ortodoxă)
« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi SUNTEŢI CA MORMINTELE care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie. » (Luca 11:44 – Biblia Cornilescu )
« Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: “Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele mele de aici!” » (Ieşirea 13:19 – Biblia Ortodoxă)
« “Moise a luat cu el oasele lui Iosif căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” » (Exodul 13:19 – Biblia Cornilescu)
OASELE LUI IOSIF N-AU AJUNS NICIODATĂ SĂ FIE OBIECT DE CULT, CI AU FOST ÎNMORMÂNTATE AŞA CUM SE CUVINE :
”Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, LE-AU ÎNGROPAT ÎN SICHEM în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginţi, şi care căzuse de moştenire fiilor lui Iosif. (Iosua 24 :32 – Biblia Ortodoxă )
« Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, AU FOST ÎNGROPATE LA SIHEM în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif. (Iosua 24:32 – Biblia Cornilescu ) »
« Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale. (4 Regi 13:21 – Biblia Ortodoxă) »
« Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
Şi pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împăraţi 13:21 – Biblia Cornilescu) »
ATENŢIE ! ÎN VERSETUL DE MAI SUS (INVOCAT DE BISERICA ORTODOXĂ) NU SE SPUNE CĂ CINEVA AR FI SCOS OASELE LUI ELISEI PENTRU A PUTEA FI FOLOSITE ULTERIOR PENTRU CINSTIRE SAU VINDECARE !
MARE ATENŢIE SĂ NU CĂDEM ÎN EREZIA ORTODOXĂ !
NU AVEM VOIE SĂ VENERĂM MORŢII ŞI SĂ NE ÎNCHINĂM LA MOAŞTE PENTRU CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE SPUNE CLAR :
« Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte » (Ioan 4:23 – Biblia Ortodoxă)
« Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi în Adevăr fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.» (Ioan 4:23 – Biblia Cornilescu)
« Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi NUMAI LUI Unuia să-I slujeşti” » (Luca 4:8 – Biblia Ortodoxă)
« Iisus i-a zis: “Înapoia Mea, Satano! Este scris: Sã te închini Domnului, Dumnezeului tãu și NUMAI LUI sã-I slujești.” » (Luca 4:8 – Biblia Cornilescu)
« Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi ÎNCHINĂTORI LA IDOLI şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21:8 – Biblia Ortodoxă) »
« Dar cât despre fricoși, necredincioşi, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, ÎNCHINÃTORII LA IDOLI și toți mincinoșii, partea lor este in iazul, care arde cu foc și cu pucioasã, adicã moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8 – Biblia Cornilescu) »
O MARE RĂSPUNDERE REVINE CELOR CARE AR TREBUI SĂ EXPLICE OAMENILOR DE CE A VENIT DOMNUL IISUS HRISTOS, DE CE AVEM NEVOIE PENTRU A NU NE PIERDE VEŞNIC SUFLETELE, DE CE ÎNCHINAREA SAU ADORAREA MOAŞTELOR ESTE UN PĂCAT ! BIEŢII ROMÂNI CRED CĂ “POATE ÎI AJUTĂ” , IGNORÂND TOTAL INTERDICŢIA BIBLICĂ DE A TE ÎNCHINA LA ORICE ALTCEVA DECÂT LUI DUMNEZEU…
UITĂM DE HRISTOS-MÂNTUITORUL, UITĂM DE PREŢUL PLĂTIT DE EL LA GOLGOTA ŞI CĂUTĂM HIMERE CĂ… POATE NE VOR AJUTA !!!
DUMNEZEU A ASCUNS TRUPUL LUI MOISE, CARE A FOST CEL MAI IMPORTANT PROFET AL VECHIULUI TESTAMENT, TOCMAI PENTRU CA OAMENII SĂ NU I SE ÎNCHINE …
VENIŢI-VĂ ÎN FIRE, ROMÂNI ŞI CĂUTAŢI IERTAREA DE PĂCATE ŞI VIAŢA VEŞNICĂ PRIN CREDINŢA ÎN SACRIFICIUL FIULUI LUI DUMNEZEU ŞI ÎNCHINAŢI-VĂ NUMAI LUI DUMNEZEU !
11.Inchinarea la ingeri
De mic copil am învăţat o rugăciune adresată unui înger. Câteva persoane mi-au spus că nu trebuie să mă rog decât la Dumnezeu. Ce spune Biblia? Putem să ne rugăm la îngeri?
Închinarea la îngeri reprezintă un capitol ce se încadrează, dacă s-ar putea spune aşa, la “tradiţii nescrise” şi interzise de Sfânta Scriptură.
Apostolul Ioan descrie în două locuri din cartea Apocalipsei faptul că a avut intenţia de a se ruga îngerului care venise să vorbească cu el. Iată cele două pasaje:
Apocalipsa 19:9-10: „Apoi mi-a zis: “Scrie: “Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: “Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: “Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.”)
Apocalipsa 22:8: „Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: “Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!”
Îngerii sunt fiinţe create care trebuie să se închine lui Dumnezeu.
Evrei 1:5-6: „Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: “Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: “Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?” Şi, cînd duce iarăşi în lume pe Cel întîi născut, zice: “Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”
Îngerii nu sunt fiinţe suverane. Ei depind de Dumnezeu. Ei laudă şi slujesc pe Dumnezeu. Ei fac doar ceea ce le porunceşte Dumnezeu.
Evrei 1:13-14: „Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: “Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?” Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?”
Sper să nu fie înţeleasă greşit comparaţia pe care o voi face. A te închina îngerilor în loc să te închini lui Dumnezeu este cam totuna cu situaţia în care ai discuta cu persoana care face curăţenie la primărie în loc de a vorbi direct cu primarul.
Cel mai bine ar fi să urmăm sfatul pe care i l-a dat lui Ioan îngerul care l-a vizitat pe insula Patmos: ”Lui Dumnezeu închină-te!”
Ce spune Biblia despre…ingeri
Ingerii in istoria biblica
Sfanta Scriptura este plina de dovezi ale existentei ingerilor. Momentele-cheie ale istoriei luptei dintre bine si rau, incepand din Eden si terminand cu revenirea glorioasa a Fiului lui Dumnezeu pe pamant, au fost si vor fi marcate de prezenta si lucrarea acestor fiinte create de Dumnezeu.
Conform Dictionarului biblic AZS, ingerii ( evreieste “maloak” – “sol”; greceste “aggelos” – “sol” ), sunt fiinte supranaturale create de Dumnezeu, superioare omului, care actioneaza ca reprezentanti sau mesageri ai Creatorului. Aceste fiinte fac parte din Universul creat, apostolul Pavel incluzandu-le in categoria “scaune de domnii…dregatorii…domnii …si stapaniri” ( Coloseni 1,16 ).
In rugaciunea sa, dregatorul Neemia vorbeste despre ingeri si fiintele create in Universul lui Dumnezeu folosind expresia “ostirea cerurilor”, despre care spune: “Tu, Doamne, numai Tu ai facut cerurile, cerurile cerurilor si toata ostirea lor… si ostirea cerurilor se inchina inaintea Ta” ( Neemia 9,6 ). Apostolul Pavel, la randul lui, ii numeste pe ingeri “duhuri slujitoare, trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea” ( Evrei 1,14 ).
Privind Biblia in ansamblul ei, este greu de imaginat derularea Planului de Mantuire fara interventia acestor fiinte superioare si supranaturale. Prima referire la ingeri se afla in Geneza 3,24, cu ocazia izgonirii lui Adam si Evei din gradina Edenului. Textul ne spune ca Dumnezeu a pus la rasaritul gradinii niste heruvimi care trebuiau sa pazeasca drumul care ducea la pomul vietii, astfel incat oamenii cazuti in pacat sa nu mai aiba acces la el. Din acest punct de cotitura in istoria omenirii, ingerii au fost mereu prezenti in momentele-cheie ale ei.
Termenul “inger” este folosit pentru prima data in Geneza 16, 7-12, unde este relatata interventia “ingerului Domnului” in favoarea fugarei Agar. Ingerii au fost implicati de asemenea in avertizarea data lui Lot inainte de distrugerea Sodomei si Gomorei ( Geneza 19,1 ), iar patriarhul Iacov i-a vazut urcand si coborand scara ce unea cerul cu pamantul in visul pe care l-a avut pe cand fugea de mania fratelui sau ( Geneza 28,12 ). Acelasi Iacov, la batranete, il aminteste pe ingerul care l-a izbavit de orice rau ( Geneza 48, 16 ).
Ingerii s-au infatisat si inaintea lui Moise ( Exodul 3,2 ), l-au condus pe poporul Israel ( Exodul 14,19; 23,23 ), au dejucat planurile lui Balaam ( Numeri 22,22 ), l-au imputernicit pe Ghedeon sa-si izbaveasca poporul ( Judecatori 6,11 ), s-au prezentat inaintea lui Manoah si a sotiei lui , anuntandu-i ca li se va naste un fiu ( Judecatori 13,3 ).
Aceleasi fiinte ceresti i-au slujit lui Ilie ( 1 Imparati 19,5 ), au nimicit armata asiriana a lui Sancherib ( 2 Imparati 19,35 ), l-au salvat pe Daniel din gura leilor pe vremea imparatului Dariu, imparatul Persiei ( Daniel 6, 22 ).
Viata Domnului Christos a fost si ea marcata de prezenta si interventia ingerilor. Acestia i-au calauzit pe parintii pamantesti ai lui Iisus ( Matei 1,20 ; 2,13.19 ), au cantat imnuri de lauda in noaptea nasterii Mantuitorului ( Luca 2,13 ), L-au slujit pe Iisus dupa ispitirea Lui in pustie ( Matei 4,11 ), au pravalit piatra de pe mormantul Lui ( Matei 28,2 ) si au proclamat invierea lui Iisus inaintea femeilor ce venisera la mormant ( Matei 28, 5-7 ).
Ingerii au slujit adesea si in sanul Bisericii primare, deschizand portile inchisorii si eliberandu-i pe apostoli ( Fapte 5,19 ), iar mai tarziu pe Petru ( Fapte 12, 7-11 ), indrumand activitatea misionara a crestinilor ( Fapte 10,1-7 ), ocrotindu-l pe Pavel si pe tovarasii sai de calatorie in timpul furtunii pe mare ( Fapte 27, 23 ) si fiind alaturi de Ioan in timpul viziunilor sale apocaliptice ( Apocalipsa 1,1 ).
Domnul Iisus a vorbit adesea despre ingeri si lucrarea lor, aratand in mod clar ca ei sunt diferiti de oameni si superiori acestora ( Matei 22,30; Marcu 12,25 ). De asemenea, El ne-a invatat despre existenta ingerilor rai ( Matei 25,41 ).
In Apocalipsa, ultima carte a Bibliei, ingerii sunt mentionati de sapte ori. Ioan ii vede pe acestia in jurul tronului lui Dumnezeu ( cap. 5,11 ), sunand din trambite ( cap. 8,2.6 ) si anuntand evenimentele majore ale istoriei lumii ( cap. 7,2.3 ). Ei sunt vazuti aducand la indeplinire judecata lui Dumnezeu ( cap. 16 ) si strangand recolta de suflete mantuite la sfarsitul timpului ( cap.14,19 ). Drama descrisa in Apocalipsa este marcata in mare masura de prezenta si lucrarea ingerilor.
Privind istoria relatata pe paginile Bibliei, este uneori dificil sa facem deosebire intre interventia directa a lui Dumnezeu, a Domnului Christos si a ingerilor. Aceasta din simplul motiv ca in lucrarea lor exista o unitate si o colaborare desavarsite.
Cel mai definitoriu text cu privire la ingeri este cel din Evrei 1,14 , in care aceste fiinte ceresti sunt zugravite ca fiind “duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea”. Din punct de vedere omenesc, lucrarea ingerilor este deosebit de importanta, pentru ca acestia ( ingerii buni ) lucreaza in favoarea omului. Doar vesnicia va scoate la lumina amploarea si efectele acestei lucrari.
Natura ingerilor
Cel putin in perioada existentei noastre pamantesti, ingerii ne sunt superiori din punct de vedere al naturii ( Evrei 2,7 ). Apostolul Petru afirma despre ei ca “sunt mai mari in tarie si putere” decat oamenii ( 2 Petru 2,11 ).
Cu privire la natura ingerilor, conceptia biblica este materialista. Ingerii sunt vazuti avand trupuri materiale, insa de o alta natura decat cea umana. Apostolul Pavel vorbeste despre corpuri ceresti si corpuri pamantesti ( 1 Corinteni 15, 40-49 ). Spre deosebire de oameni care au corpuri materiale vizibile, ingerii sunt inzestrati cu corpuri ceresti care au calitati deosebite de cele umane.
Isaia ii vede pe serafimi avand cate sase aripi ( Isaia 6,2 ), iar Ezechiel ii descrie pe heruvimi ca avand trupuri, ochi, maini si aripi ( Ezechiel 10,12 ). Ioan, autorul Apocalipsei, vede fatza , capul, mainile si picioarele ingerului puternic din viziunea sa ( Apocalipsa 10, 12 ).
Cu putin timp inainte de nimicirea Sodomei si Gomorei, Avraam primeste vizita a doi ingeri cu chip omenesc ( Geneza 18, 1-8 ), iar Lot, la randul lui, ii gazduieste pe aceiasi ingeri in casa sa ( Geneza 19, 1-3 ). In ambele cazuri, acestor ingeri li s-a dat apa sa-si spele picioarele si au mancat hrana pregatita de gazda lor.
Existenta corpurilor ceresti este dovedita si de invierea Domnului Christos, care a aparut inaintea ucenicilor in camera de sus in trup ceresc dotat cu calitati deosebite. Cu toate acestea, El mancat impreuna cu ei si le-a aratat semnele rastignirii in mainile si picioarele Sale ( Luca 24,36-43 ).
Mai mult decat atat, Iisus le-a promis ucenicilor ca cei mantuiti vor bea si vor manca cu El in Imparatia Sa in noile trupuri ceresti pe care le vor primi, ceea ce dovedeste materialitatea lor ( Matei 26, 29; Luca 12,37; 22,16.18.29.30 ). Cartea Apocalipsei contine si ea promisiunea ca cei biruitori in marea drama a pacatului vor manca din fructele pomului vietii ( Apocalipsa 2,7 ), fapt care dovedeste ca fiintele ceresti, la care se vor adauga si cei mantuiti dintre oameni, au corpuri materiale, insa de natura superioara, cereasca.
Superioritatea si calitatile deosebite ale acestor corpuri este dovedita si de capacitatea ingerilor de a fi invizibili, cum s-a intamplat in cazul relatarii despre Balaam, cand ingerul care statea in calea profetului a fost vazut doar de margarita acestuia, nu si de profetul Balaam. Dupa ce Dumnezeu i-a deschis ochii profetului, acesta l-a vazut pe inger. A fost vorba doar de o materializare a ingerului ? Desigur ca nu. Schimbarea s-a produs in ochii lui Balaam.
Referitor la acest aspect, Dictionarul biblic al lui Zeller scrie in dreptul cuvantului “inger”: “Ei nu sunt fara corpuri, dupa cum noi insine nu ne-am putea usor imagina o fiinta creata fara corp, ci au un corp superior, mai fin, mai eteric, care este potrivit sistemului lumii ceresti caruia ii apartin” ( 1 )
Numarul ingerilor
Biblia nu specifica numarul ingerilor, insa ori de cate ori se refera la acest aspect, ea vorbeste despre o multime incalculabila. In binecuvantarea rostita de Moise inainte de moartea sa, el spune ca Dumnezeu a fost insotit pe muntele Sinai, cu ocazia darii Legii, de “zeci de mii de sfinti” ( Deuteronom 33,2 ).
Cu ocazia nasterii lui Iisus, pastorii din Betleem au auzit “o multime de oaste cereasca laudand pe Domnul” ( Luca 2,13 ). Intr-unul din ultimele dialoguri pe care Domnul Iisus le-a avut cu Petru, i-a spus acestuia ca, daca ar fi cerut, Tatal I-ar fi pus la dispozitie mai mult de 12 legiuni de ingeri( Matei 26, 53 ). Iar cartea Apocalipsei aminteste de un numar incalculabil de ingeri: “de zece ori zece mii si mii de mii” ( Apocalipsa 5,11 ).
Puterea si maretia ingerilor
Ca oameni cazuti in pacat, noi avem o slaba conceptie despre maretia si puterea ingerilor lui Dumnezeu. Stand inaintea tronului ceresc, ei duc maretia acestuia acolo unde sunt trimisi cu anumite misiuni. Daca Moise, dupa doar 40 de zile petrecute in prezenta lui Dumnezeu, avea fatza atat de stralucitoare incat israelitii nu-l puteau privi, ne putem imagina ce maretie si slava inconjoara prezenta ingerilor puternici ai lui Dumnezeu.
Biblia ne arata ocazional, in diferite momente ale istoriei sacre, cat de puternici sunt acesti ingeri. Pastorilor din Betleem li s-a infatisat un inger al Domnului “si slava Domnului a stralucit imprejurul lor”, ei infricosandu-se foarte tare ( Luca 2,9 ). Ingerul care a fost prezent la invierea lui Iisus avea fatza ca fulgerul si imbracamintea alba ca zapada ( Matei 28, 4 ).
Ingerul care l-a vizitat pe batranul apostol Ioan pe insula Patmos l-a impresionat atat de mult incat acesta a cazut la picioarele lui ca sa i se inchine ( Apocalipsa 22, 8 ). Cu ocazia incercuirii Ierusalimului de catre trupele asiriene ale lui Sanherib, un singur inger al lui Dumnezeu a omorat 185 000 de soldati puternici ( 2 Regi 19 ).
Profetul Ezechiel descrie la randul lui maretia ingerilor in viziunile primite ( Ezechiel 1,14 ), iar profetul Daniel aminteste de iutimea cu care ingerul Gabriel a adus raspunsul la rugaciunea lui ( Daniel 9, 21-23 ). Cei trei tineri evrei din Babilon aruncati in cuptorul aprins, au fost insotiti si ocrotiti de un inger care nu a fost atins de puterea focului ( Daniel 3, 25.28 ).
Aceeeasi putere a ingerilor o vedem si in cazul ocrotirii lui Daniel in groapa cu lei ( Daniel 6,22 ), dar si in cazul eliberarii lui Petru din inchisoare ( Fapte 12 ). Despre aceasta putere si maretie inimaginabila a ingerilor vorbeste psalmistul David in cantarile sale: “Binecuvantati pe Domnul, ingerii Lui, care sunteti tari in putere, care impliniti poruncile Lui si care ascultati de glasul cuvintului Lui.”( Psalmul 103, 20 )
Rangul ingerilor
Prima lege a cerului este ordinea. Despre Domnul Christos sta scris ca prin El au fost create “toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute; fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri” ( Coloseni 1,16 ).
Conducatorul ostilor ingeresti este Arhanghelul Mihail, cel ce i s-a descoperit lui Iosua sub numele de “capetenia ostirii Domnului” ( Iosua 5, 13-15 ) si despre care se aminteste in Apocalipsa cu ocazia descrierii razboiului izbucnit in cer intre “Mihail si ingerii Lui” si “balaurul si ingerii lui” ( Apocalipsa 12,7 ). Despre Arhanghelul Mihail aminteste si apostolul Iuda in epistola sa ( Iuda 9 ).
Numele Mihail inseamna “Cel ce este asemenea lui Dumnezeu” si, desi este un nume de inger, in Biblie Il desemneaza pe Fiul lui Dumnezeu, Creatorul si Conducatorul ostilor ceresti. ( 2 )
Biblia vorbeste despre mai multe categorii de ingeri, intre care sunt amintiti serafimii ( Isaia6,2 ) si heruvimii ( Geneza 3,24 ).
Onorarea ingerilor
Datorita autoritatii pe care au primit-o de la Dumnezeu, ingerii sfinti sunt demni de respectul oamenilor ( Eclesiastul 5,6; 1 Timotei 5,21 ). Prezenta lor a influentat intotdeauna in bine comportamentul oamenilor, insa atitudinea oamenilor cu privire la onorarea lor trebuie sa fie echilibrata. Saducheii din vremea Domnului Christos nu recunosteau existenta ingerilor. Aceasta este o extrema. Cealalta extrema este inchinarea adusa ingerilor, atitudine interzisa de Biblie si refuzata de ingerii sfinti.
Ingerul care l-a insotit pe Ioan in cursul viziunilor Apocalipsei a refuzat categoric si fara echivoc incercarea apostolului de a i se inchina ( Apocalipsa 19,19; 22,8.9 ). Calea de mijloc intre negarea existentei ingerilor si transformarea lor intr-un obiect al inchinarii ( Coloseni 2,18 ) este respectul fata de slujirea, devotamentul si misiunea care le-a fost incredintata de Dumnezeu.
12. Impartasania
CE ESTE CINA DOMNULUI(IMPARTASANIA)
Act sfânt instituit de însuşi Domnul Isus Hristos
Cu scurgerea vremurilor, oamenii din diferite confesiuni şi biserici au dezvoltat un întreg sistem de tradiţii şi rânduieli care nu sunt lăsate de Dumnezeu pe paginile Sfintelor Scripturi iar unele chiar tocmai sunt contrare celor scrise în Biblie. Nu tot aşa este în cazul Cinei Domnului. Actul acesta sfânt a fost instituit de însuşi Domnul Isus Hristos aşa cum spune Scriptura şi nu vine de la oameni:
Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: “Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu, şi a zis: “Luaţi, paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” Apoi, a luat o pâine, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: “Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul, şi li l-a dat, zicând; “Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Evanghelia după Luca 22:14-20)
Semnul amintiriiz Legământului încheiat între Creştin şi Domnul Isus Hristos
Apostolul Pavel scrie în continuare, în aceeaşi Epistolă I către Corinteni:
Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: “Luaţi, mâncaţi, aceasta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”( 1 Corinteni 11:23-24)
Prin acest act, creştinii îşi amintesc într-un mod solemn despre legământul care l-au încheiat cu Domnul Isus Hristos atunci când s-au pocăit şi au ales să trăiască într-o deplină ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci s-au făcut părtaşi făgăduinţelor, sau promisiunilor lui Dumnezeu cu privire la moştenirea vieţii veşnice, a iertării şi a cetăţăniei în Împărăţia Cerurilor.
Vestirea morţii Domnului Isus Hristos
Moartea Mântuitorului a fost una prin care el a plătit preţul pedepsei păcatului întregii omeniri. Prin participarea la Cina Domnului, prin acest act sfânt, creştinii vestesc această jertfă plătită de Domnul Isus Hristos, aşa cum spune Apostolul Pavel în continuare:
Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: “Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea mea, ori de câte ori veţi bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul aceasta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. (1 Corinteni 11:25-26)
Când vin în biserică necreştini, adică cei care nu au încheiat încă un legământ cu Domnul Isus Hristos, care nu au primit încă iertarea păcatelor şi Duhul Sfânt, aceşti oameni sunt puşi faţă în faţă cu jertfa mântuitoare adusă de Domnul Isus Hristos la Golgota. Noi, toţi cei care luăm parte la Cina Domnului, prin aceata arătăm efectul acestei jertfe în vieţile noastre şi îi facem pe ei să înţeleagă cât de urgentă este nevoia lor să ia o atitutinde corectă faţă de mîntuirea lor personală.
Dacă nu ai încheiat un legământ cu Domnul Isus Hristos, sau dacă ai încheiat acest legământ dar nu trăieşti potrivit cu condiţiile lui, participarea ta la acest act sfânt Scriptura îl califică ca a “lua parte la masa Domnului în chip nevrednic”. Când ultima dată te-ai împărtăşit cu trupul şi sângele Domnului Isus Hristos? Participarea ta la acest act a fost una în chip vrednic de Dumnezeu, sau nu?
13.Pomenile si rugaciuni pentru morti
Ajung pomenile la cei morți?
Semnificaţia cuvântului „pomană”
Pentru orice cunoscător de limbă rusă sau una din limbile de origine slavă, este foarte uşor să recunoască rădăcina cuvântului „pomană”, care este „pominati” sau „pameati”, adică a-ţi aminti sau memorie. Aceasta ne arată, că semnificaţia iniţială a pomenilor era să fie un cadou oferit cuiva ca să păstrezi memoria despre o persoană care a decedat. De fapt, şi în limba română este cuvântul a pomeni, pomenire. Şi este important să facem aceasta. Biblia spune că la moartea lui Saul şi Ionatan, David a alcătuit o cântare de jale şi apoi a poruncit poporului să înveţe acea cântare şi să o cânte. În felul acesta, David a ridicat un monument lui Saul şi Ionatan şi s-a îngrijit să nu fie date uitării numele şi faptele acestor oameni mari care au slujit poporul Israel. Este foarte trist să vezi azi cum oameni cu mari merite ajung să fie uitaţi încă fiind în viaţă şi cu atât mai mult după ce pleacă în lumea cealaltă. Nu este bine să îngăduim aceasta.
Pomenile nu pot ajuta pe cei morţi
Cu părere de rău, unii oameni au o părere foarte greşită conform căreia cred că dacă dau un lucru de pomană de sufletul unui mort, obiectul respectiv trece în lumea cealaltă şi ajunge să fie folosit de cel decedat. În copilărie doar aceasta am auzit despre pomeni şi chiar credeam şi eu aşa. Este total greşit. Nimeni din lumea aceasta nu poate transmite nici măcar o picătură de apă în cealaltă lume, oricât de frumoase intenţii nu ar avea. De altfel, Biblia ne spune despre un caz când un om bogat, care a trăit fără frică de Dumnezeu pe acest pământ şi nu i-a păsat de Lazăr, un sărac care sta la poarta lui. Iată ce scrie despre ei:
Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în locuinţa morţilor, în cinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.” (Ev. Luca 16:22-26)
Dacă nu au putut transmite ceva unii altora cei care sunt în diferitele locuri din lumea cealaltă, cu atât mai mult nu putem noi, cei de aici, să trimitem ceva ajutor celor morţi. Şi apoi, dacă cei morţi se află cu Hristos, nu au nevoie de nimic, absolut nimic de la noi, iar dacă sunt în locuinţa morţilor, nu-i mai poate ajuta nimeni şi nu le poate transmite nimic. Şi încă ceva, acolo, în locuinţa morţilor, ei nu au nevoie nici de dulciuri, nici de şervete, haine, veselă şi alte lucruri care obişnuiesc oamenii să dea de pomană, ci au nevoie de apă pe care o cer cu mare disperare.
Dumnezeu n-a lăsat reguli cu privire la pomeni
DOLIUL
Doliul, este un obicei evreiesc pe care l-au adoptat şi creştinii, (pr. Ioan Şt. Popescu, noţiuni Liturgice, pag. 142).
ÎNMORMÂNTAREA
Înmormântarea cu procesiune şi cu slujbă a luat fiinţă după anul 400. (E. Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 219).
COCOŞUL ŞI GĂINA
Cocoşul şi găina, ce se dau de rudele mortului, peste groapa acestuia, este un obicei păgânesc. Păgânii credeau că cocoşul are să vestească mortului ceasurile (timpul) şi are să alunge duhurile rele şi cu ciocul are să ţină cumpăna când vor fi cântărite păcatele.
Găina va merge pe cealaltă lume, scurmând prin spini, făcând loc sufletului să treacă, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 143).
COPIII MORŢI
Concepţia ortodoxă în această problemă: “Câţi coconi (copii) ai creştinilor mor nebotezaţi, ca şi cei ai păgânilor, aceia nu merg în împărăţia cerurilor, nici în muncă, ci numai într-un loc luminos.” (Pravila de la Târgovişte, 1652, pag. 125, cap. 153).
BOCETUL
Bocetul mortului este un obicei păgân. Romanii, grecii şi alte popoare păgâne, aveau bocitoare, adică femei care făceau această slujbă, (pr. Ioan. Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 142).
STROPIREA CU VIN
Stropirea cu vin a mortului când este băgat în mormânt, a fost preluată de către creştini de la romani. Aşa că acest obicei îşi are originea în păgânism. El simbolizează iertarea păcatelor pe care Dumnezeu o dă mortului, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 140).
CULTUL MORŢILOR
Spiritualitatea românească a păstrat una din cele mai arhaice modalităţi de a-i celebra pe cei dispăruţi. Nenumărate practici şi obiceiuri adânc înrădăcinate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, ne determină a fi mereu împreună cu cei care fizic nu mai există.
Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Slujba de înmormântare şi parastasele, pomenile şi alte obiceiuri, sunt o moştenire de la strămoşii noştri păgâni daci şi romani.
Iată ce scrie un teolog ortodox, în legătură cu înmormântarea: “În cultul ortodox, rugăciunea de iertare are formularea: «însuţi, Doamne, odihneşte sufletul adormitului (numele) în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea.» Prin expresia loc de verdeaţă ne trimite la cunoscutele “Câmpii elizee” din mitologie. Verdeaţa înseamnă răcoare (loc în care nu arde focul iadului). Folosirea apei – căratul apei la o familie – după înmormântarea mortului, are ca scop răcorirea sufletului omului mort şi potolirea setei în viaţa de dincolo. Pomenile îi slujesc ca hrană.” (Studii Teologice, 1990, nr. 4, pag. 85 – 99, “Refrigerium” în mitologia şi în istoria poporului român, de pr. prof. Ion Ionescu).
“…Trebuie, în orice împrejurare, să ne rugăm pentru cei adormiţi şi să aducem jertfe fără sânge, făcând milostenii, fiindcă morţii nu pot face asemenea lucruri prin ei înşişi.” (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, Române, Bucureşti 1981, partea -, pag. 70).
Din complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor, “Moşilor” le revine un loc prioritar. Practicată pe întreg cuprinsul ţării, această datină este situată calendaristic în trei anotimpuri: iarnă, vară şi toamnă. “Moşii” se sărbătoresc în prima zi de sâmbătă de dinaintea Lăsatului secului de brânză, la Sânziene şi la Sf. Dumitru. Cu această ocazie, fiecare familie pregătea felurite bucate, vase şi chiar haine, spre a le împărţi celor care nu fac parte din neam, dar au prilejul, cu această ocazie de a le pomeni faptele.
Dintre cele mai reprezentative realizări, menţionăm categoria “oalelor de moşi”, lucrate în toate centrele ceramice ale ţării. Modelate într-o gamă tipologică şi ornamentală foarte bogată, aceste piese sunt nelipsite din ceremonialul obiceiului, fiind adevărate însemne simbolice ale “Moşilor”. Generaţii de-a rândul, olarii au lucrat şi lucrează încă aceste oale, ele fiind mult solicitate în obiceiurile de comemorare a strămoşilor.
Cu ocazia desfăşurării acestui ceremonial “Moşii”, femeile împart “moşi”, constând din: grâu fiert cu unt sau untdelemn, lapte sau brânză, colaci şi lumânări, însoţite de urarea: “Voi moşi strămoşi/ Să-mi fiţi tot voioşi/ Să-mi daţi spor în casă/ Cu mult pe masă/ Cu mult ajutor/ Cu mult ajutor/în câmpul cu flori.”
Grefată mult mai târziu pe această tradiţie, practica bisericii creştine a accentuat semnificaţia psiho-socială a “Moşilor” amplificându-le structura ceremonială pe linia diversificării bunurilor ce se împart cu această ocazie.
După învăţătura Bisericii Ortodoxe şi Catolică, cei vii trebuie să se roage pentru cei morţi (parastasele), ca să fie scoşi din iad şi aduşi în rai. (Dar pentru cei din rai pentru ce trebuie să te mai rogi? n. n.) “Familia celui decedat şi apropiaţii poartă doliu (unii mai mult, alţii mai puţin timp), în memoria celui dispărut. Este o formă de respect şi aducere aminte neîntâlnită la alte popoare.
Locuitorii Olteniei merg chiar mai departe şi aşează cruci sau alte monumente funerare, chiar pe zidul casei în care a locuit cel decedat, pentru ca spiritul lui să fie în continuare ataşat de locurile pe care le-a îndrăgit. Şi dacă popoarele antice aşezau în locurile de veci provizii considerabile, pentru ca mortul să aibă de mâncare şi de băut mult timp, românul (care a simţit şi el această nevoie) a fost ceva mai practic. Aşa au apărut pomenile, parastasele, căpeţelele, apa mortului, şi acea adăugire fantastică “Dumnezeu să-l ierte!”, de după fiecare pomenire a numelui celui decedat. Fiecare astfel de manifestare a iubirii şi a neuitării este însoţită de lumânări care au rostul de a lumina viaţa de dincolo a dispărutului.
Domnul G. I. a “făcut” războiul al doilea, pe aproape întreaga lui desfăşurare. S-a întâmplat, însă, ca în Cehoslovacia să cadă prizonier. Dintr-o regretabilă eroare, în loc să fie dat pe lista dispăruţilor, a apărut în jurnalele vremii ca fiind erou căzut la datorie. În mod firesc, acasă a fost jale mare şi, foarte credincioşi, membrii familiei au început a-i împărţi mâncare şi băutură de pomană. Vecinii şi săracii cartierului, beneficiarii pomenilor, spuneau în fiecare sâmbătă “Bogdaproste!” şi “Dumnezeu să-l odihnească! «Nu ştiam că acasă a ajuns ştirea că aş fi mort», declară domnul G. I. după atâţia ani, cu înfrigurare, de parcă totul s-ar fi petrecut ieri, «dar la un moment dat am început să bănuiesc. Şi iată de ce: niciodată sâmbăta nu mă puteam atinge de mâncarea pe care ne-o dădeau în lagăr.
Asta nu pentru că ar fi fost în alte zile prea multă şi consistentă, ci pentru că, pur şi simplu, mă simţeam sătul. Ba uneori, adulmecam chiar mirosul sarmalelor aburinde şi al cozonacilor. Aveam senzaţia unei imense împăcări cu mine, cu lumea, cu Dumnezeu. Şi parcă o lumină blândă mă inunda…»“ (Articol apărut în ziarul “România Liberă”, 7 martie,1994, pag. 10.
Pr. Victor Aga: “Colacii la mort, simbolizează jertfa adusă întru pomenirea celor morţi şi iertarea păcatelor lor. Colacii vămilor, vămeşeii, se fac şi se dau de pomană, spre a plăti cu ei vămile văzduhului, şi a uşura trecerea sufletului prin ele.” (Simbolica Biblică şi Creştină – Dicţionar Enciclopedic cu istorie, tradiţii, legende, folclor), pag. 70, Timişoara, 1935).
“Parastas, cuvânt de origine greacă ce defineşte rostul acestei slujbe: “mijlocire” sau “a veni în ajutor”, potrivit învăţăturii creştine, care arată că între cei vii şi între cei decedaţi se continuă o legătură şi comuniune vie, ce se exercită prin rugăciune, pentru fraţii noştri în credinţa şi nădejdea învierii. Rugăciunile celor vii vor să dobândească îndurare de la Dumnezeu şi iertare de păcate pentru cei decedaţi, înaintea noastră. (Pocăinţă după moarte? n. n.)
În privinţa aceasta sf. Ioan Hrisostom (sf Ioan Gură de Aur) scrie: «Nu în zadar se fac aduceri pentru morţi, nu în zadar rugăciuni, nu în zadar milostenii (…) Duhul Sfânt dorind prin acestea unul altuia să aducem folos (…). Vom aduce mângâiere în loc de tânguire, în loc de înfrumuseţarea mormintelor, prin milostenii, prin rugăciuni, prin aduceri, astfel ca şi ei şi noi să câştigăm făgăduinţele eternei fericiri, prin daruri şi iubirea de oameni a unuia născut Fiul lui Dumnezeu.»
Parastasul este forma prescurtată a rânduielii înmormântării mirenilor. Precum la înmormântare, tot aşa şi la parastas se aduce coliva, pâinea şi vinul simbolizând corpul şi sângele Domnului nostru Isus Hristos, din care să guste toţi cei ce iau parte la parastas (ca şi la înmormântare), căci această gustare este legătura noastră ca neam creştinesc, ca seminţie aleasă şi răscumpărată de Isus Hristos prin sângele vărsat pe cruce.
În rânduielile pomenirii morţilor figurează şi sărindarul (rugăciuni plătite preotului pentru cei morţi sau pentru cei bolnavi), un alt cuvânt grecesc, care are semnificaţia numărului 40, însemnând aducerea de daruri de pâine (prescuri) şi vin la 40 de proscomidii, pentru săvârşirea sfintei liturghii, slujitorii fiind îndatoraţi să facă pomenire în rugăciunile lor atât a celor vii care le-au adus, cât şi pentru morţii lor.
Precizăm că proscomidia este lucrarea Sfintei Liturghii, care se face în partea stângă spre nord a altarului, unde preoţii fac pregătirea darurilor pentru jertfa Domnului, pentru Sf. Euharistie şi consumarea lor.
Parastasul, deci, este o slujbă religioasă de pomenirea morţilor, prin intermediul preoţilor, reprezentând o legătură dintre cei vii şi cei morţi. De asemenea exprimă viabilitatea sufletului ca parte dumnezeiască, în planul mântuirii noastre, de la care nimeni nu este omis, fapt pentru care, în timpul liturghiei şi ieşirii cu Sfintele Daruri, preotul se roagă şi “pentru cei pentru care nu mai are cine să se roage.” (România Liberă, 13.01.96).
După învăţătura Bisericii Ortodoxe, morţii care au murit în păcatele lor, merg în iad şi de acolo pot fi mântuiţi prin parastase (pomeni) aduse de rudele rămase în viaţă, şi rugăciuni rostite de preoţi, acestea făcându-se la anumite date fixate de Biserica Ortodoxă. (Ortodoxia, 1982, nr. 3, pag. 356).
După învăţătura şi credinţa cultului ortodox, în iad sunt multe locaşuri şi în rai la fel:
Pr. prof. Simion Radu: “Sfinţii, patriarhii, proorocii, apostolii, mucenicii, care au fost eroi ai credinţei şi au murit pentru ea, fericirea va fi mai mare decât pentru creştinii de rând, care au o răsplată mai mică. Răsplata se dă gradat după fapte şi merite personale. Aşa este şi în iad, unii sunt în talpa iadului; marii răufăcători ai omenirii, criminalii, batjocoritorii de Dumnezeu şi cele sfinte, etc. Aceştia vor fi în chinuri grele, în comparaţie cu cei care au făcut păcate uşoare.
…Dar Dumnezeu este Părinte bun şi milostiv şi poate schimba soarta celor adormiţi. El poate uşura chinurile şi suferinţele celor din iad, căci cei adormiţi au plecat din lumea aceasta cu un germene de credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi dacă cei vii de pe pământ se roagă lui Dumnezeu să le ierte păcatele făcute în această viaţă.
..Aceste rugăciuni se numesc parastase şi sunt de cel mai mare folos, pentru sufletul celor adormiţi, dar şi pentru cei vii care le pun…
…Parastasele sunt răspunsul inimilor credincioşilor de pe pământ, la strigătele după ajutor ale celor adormiţi şi dragi ai noştri, ca să fie iertaţi de păcate şi scoşi din chinurile iadului… Numai cel necredincios şi dur la inimă poate sta nepăsător la aceste strigăte, cel ce nu crede în Dumnezeu, în nemurirea sufletului şi în viaţa veşnică. Numai aceştia nu pun parastas, nu dau ajutor celor adormiţi.
…Sfintele parastase sunt fapte de binefacere, fapte de milostenie, faţă de sufletul semenilor noştri răposaţi care ne cer mână de ajutor şi scoaterea din chinurile iadului, să le uşurăm aceste chinuri, căci ei nu pot face nimic în acest scop…
…Pe lângă parastase, pentru binele şi fericirea celor dragi ai noştri, trebuie să facem şi rugăciuni particulare acasă, iar în duminici şi sărbători să aducem la sfânta biserică prescură, din care preotul pregăteşte darurile care se aduc jertfă nesângeroasă, la Sfânta Liturghie…
…Biserica a rânduit să facem parastase la 9 zile după deces, la 40 de zile, la 6 luni, la un an, doi ani, trei ani, până la al şaptelea an, iar după aceea în fiecare an la ziua morţilor, apoi în toate duminicile şi sărbătorile de peste an, cu prescură la sfânta biserică. În felul acesta ajutăm pe cei morţi să scape din chinurile iadului şi să ajungă fericiţi în rai…” (Mitropolia Ardealului, Sibiu,1983, nr. 3 – 4, pag 197 – 201, Despre parastase).
Pr. drd. Vasile Gordon, vorbind despre parastase subliniază: “În Biserica Ortodoxă se realizează o adâncă relaţie de comuniune între cei care fac parastasul şi cei pentru care se face parastasul. Coliva (care este nelipsită din cadrul paratasului) închipuie însuşi trupul mortului, căci grâul este hrana principală a trupului omenesc. Dar semnificaţia cea mai adâncă a colivei este comuniunea celor vii în jurul sufletelor celor morţi pentru care se face pomenirea…
…Pruncii, ne având păcate, vor fi primiţi, fără judecată în «sânul lui Avraam»… În ritualul înmormântării preoţilor, nu se plâng păcatele ca la laici, fiindcă slujitorii celor sfinte sunt mai drepţi…” (Glasul Bisericii, 1984, nr. 1 – 2, pag. 102 – 103).
Faţă de înmormântările simple, făcute în duhul Noului Testament, săvârşite de primii creştini, în cultul ortodox, înmormântarea este o ceremonie foarte complicată şi costisitoare.
Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Pr. Ghe. Răţulea: “Pomenile sunt şi ele un semn şi o dovadă de comuniune… comuniunea între cei vii şi se întăreşte legătura lor cu cei morţi…” (Mitropolia Ardealului, 1987, nr. 3, pag. 49, Comuniunea cu Biserica).
Biserica Romano-Catolică, are în învăţătura sa, dogma purgatoriului, adică o stare de mijloc între rai şi iad, loc de purificare morală în care sufletele se purifică prin pedeapsa curăţitoare, prin ajutoarele celor vii: milostenii, (parastase), rugăciunile preoţilor şi prin alte lucrări de pietate făcute pentru ei.
Biserica Ortodoxă spune că “Învăţătura despre purgatoriu nu are temei în Sfânta Scriptură (de parcă cele legate de cultul morţilor ale ortodoxiei, ar avea n. n.) şi că învăţătura aceasta e o doctrină străină de creştinism. Este o metempsihoză păgână spiritualizată… Din punct de vedere moral este dăunătoare, căci ea duce la nepăsare. Omul ştiind că în viaţa de dincolo îşi poate dobândi mântuirea, nu se simte îndemnat de a se feri, aici pe pământ, de păcate. El crede că acestea pot fi ispăşite în purgatoriu…” (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 965 şi 967, Bucureşti 1958).
Sergiu Bulgakoff, renumit teolog ortodox: “Creştinismul primitiv este plin de tot sentimentul sfârşitului apropiat şi inevitabil: «Iată, Eu vin curând! Amin! Vino, Doamne Isuse!» (Apoc. 22:20). Aceste cuvinte de foc răsunau ca o muzică cerească în inimile primilor creştini şi le ridicau pe un plan “suprapământesc”, ca să spunem aşa. Aşteptarea unui sfârşit: imediat, tensiunea plină de bucurie, s-a pierdut natural în cursul istoriei. Acest sentiment a fost înlocuit prin acela, că viaţa noastră se termină repede prin moarte şi că o răsplată vine după moarte: îi Orient şi în Occident, escatologia a devenit mai severă şi mai sumbră. În acelaşi timp s-a dezvoltat în creştinism – in Ortodoxie mai ales – o venerare specială a morţii, destul de aproape de ideile Egiptului antic (există, în general, un fel de legătură “subterană” între pietatea egipteană şi Ortodoxie). Trupul mort este îngropat cu veneraţie, ca sămânţa învierii ce va să vină – şi ritualul însuşi al înmormântării este considerat ca o taină. Rugăciunea pentru morţi, pomenirea lor periodică, stabileşte o legătură între noi şi lumea cealaltă; orice trup mort se numeşte în limba liturgică “moaşte”, căci este capabil să fie glorificat… Rugăciunea pentru morţi, fie în cursul jertfei euharistice, fie în afară de liturghie, ocupă un loc important în Biserica Ortodoxă. Aceasta crede cu tărie în acţiunea reală a acestor rugăciuni. Ea poate să amelioreze starea sufletelor păcătoşilor şi să le libereze din locul de pustiire, să le scoată din iad… (Ortodoxia, Sibiu, 1933 cap. XVI, pag. 229 – 232).
Sergiu Bulgakoff, scrie: “Biserica Ortodoxă nu cunoaşte un purgatoriu ca loc, sau stare specială… cu toate acestea, nu se poate nega posibilitatea unei stări de purificare – idee comună Ortodoxiei şi Catolicismului… Escatologia (ultim, final, adică învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii) individuală a morţii şi a lumii de dincolo de mormânt a înlocuit, până într-o măsură escatologică generală a celei de a doua veniri,” Tot în această carte, la pag. 12, autorul scrie: “Epoca creştinismului primitiv abia se aseamănă cu epoca contemporană.” (Ortodoxia, Sibiu, 1933, XVI, 232).
“Purgatoriul e o invenţie introdusă de apuseni în escatologia creştină.” (Teologia dogmatică şi simbolică, vol. 2, pag. 967).
Dar, aşa cum s-a zis mai sus şi din citatul care urmează, Biserica Ortodoxă, prin învăţătura despre parastase, crede la fel cu Biserica Catolică. Iată citatul: “În ce priveşte credinţa că sufletele din purgatoriu pot fi ajutate prin mijlocirile celor vii, aceasta consună cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, cu deosebirea că, după învăţătura ortodoxă, aceste mijlociri se fac pentru cei din iad. (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 967, Bucureşti, 1958.)
Cine are inimă de înţeles să înţeleagă! Oricum, adevărul nu este greu de priceput, dacă este bună-credinţă, punând citatele faţă în faţă şi, mai ales, cu învăţătura apostolilor – Noul Testament.
In Vechiul Legământ, Dumnezeu a pedepsit aspru pe poporul lui Israel şi pe conducătorii lui din pricină că au împrumutat de la păgâni diferite practici religioase, introducându-le în Templu şl în viaţa lor de fiecare zi. Nu s-au mulţumit cu ceea ce le dăduse Dumnezeu, ci au adăugat, cu gând bun, lucruri străine.
Aşa au făcut şi în creştinism. Anumiţi conducători au adăugat, rând pe rând, câte ceva la calea simplă a adevărului, lăsată de Domnul Isus în Noul Testament, ajungându-se la ceea ce se vede astăzi în cultele ortodox şi catolic.
Petre Vintilescu: Iată câteva însemnări din cartea acestui teolog ortodox, Cultul şi ereziile, pag. 102 – 103,, tipărită în anul 1926 la Piteşti: “Cinstirea rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor şl martirilor a căpătat un avânt deosebit, de când Constantin cel Mare a început să aşeze osemintele apostolilor şi ale altor sfinţi în bisericile construite de dânsul…
Fără îndoială, Biserica a avut mulţumirea să se adapteze în veacul al IV-lea unor împrejurări mai fericite pentru ea, împrejurări, care îi cereau o situaţie normală pentru o acţiune liberă şi nestingherită. Un proces de adaptare trebuia să se urmeze şi în domeniul liturgic, care, în timpul persecuţiilor, se desfăşurase redus la strictul necesar, într-o formă mai aspră, mai lesne de îndeplinit şi ferit de privirile poliţieneşti. Era, pe de o parte, o trebuinţă psihologică ca Biserica să-şi serbeze triumful printr-un seviciu divin plin de pompă şi de entuziasm, pentru care acum avea condiţii prielnice, iar pe de altă parte trebuia să se înfăţişeze cu un exterior demn de o Biserică liberă, cu cele mai vădite veleităţi de misiune în masa adepţilor templelor păgâne din imperiu.
Dezvoltarea aceasta liturgică privea deci exteriorul sau obiectivitatea fenomenală necesară unui plus deosebit acum al vieţii religioase creştine, pe care Chateaubriand pare că a înţeles-o, când afirmă că «tămâia, florile, vasele de aur şi de argint, lămpile, sfeşnicele, coroanele, lumânările, pânza de in, mătasea, cântecele, procesiunile, trecuseră de la templele învinse la altarul triumfător. Păgânismul încearcă să împrumute de la creştinism dogmele şi morala sa; creştinismul a luat din păgânism podoabele sale.»“
Aici nu mai trebuie nici o explicaţie. Adevărul istoric este limpede. Greşeala s-ar părea că este a Duhului Sfânt, care n-a ştiut ce trebuie Bisericii lui Hristos, şi a venit omul, cu părerile lui “bune” să completeze. Vai, vai, vai, unde duce neascultarea de Dumnezeu! Satana a vrut să ajute pe Hristos ca să cucerească lumea. Oare acesta-i gândul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului, ca să-l aducă la starea unde se află astăzi lumea aşa zisă creştină? Aşa trebuie să arate Trupul lui Hristos?
Sf. Ioan Damaschin, vorbind despre moarte, o aseamănă cu căderea îngerilor. El spune: “Precum îngerii după cădere nu mai au posibilitatea dea se pocăi şi de a reveni la starea de sfinţenie de la origine, tot aşa nici oamenii nu se mai pot pocăi după moarte şi ei înşişi nu-şi mai pot ajuta cu nimic pentru îmbunătăţirea sorţii.” (Dogmatica, II, 4, pag. 66, Bucureşti 1933, trad. de D. Fecioru).
Sf. Ioan Gură de Aur. “Ca nu cumva plecând de aici neîndreptăţiţi (nemântuiţi), să suferim pedeapsa cea mai de pe urmă. Dacă în viaţa aceasta vom arăta sârguinţă, fie chiar cât de mică, vom câştiga foarte mult, iar de nu vom avea nici o grijă, şi vom pleca de aici fără să fim buni, apoi chiar dacă ne-am pocăi acolo cât de mult, totuşi la nimic nu ne va folosi. Căci trebuie să te lupţi în timp ce te găseai înăuntru valurilor, iar nu după ce s-a isprăvit viaţa aceasta, să plângi şi să te boceşti fără nici un folos, după cum făcea bogatul din Evanghelie…” (1 Cor. Omilia 23, pag. 314, trad. de arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1908).
Sf. Simeon Noul Teolog: “…După moarte nu mai există nici o lucrare pentru tine, prin care să obţii purificarea.” (Studii Teologice, 1956, pag. 432, Logos, cap. I).
Aceiaşi părere are şi sf. Asterie al Amasei, când zice: “Atunci este folositoare pocăinţa când are putere pocăitul să se îndrepte.” (Omilii şi predici, pag. 46).
Chiar după mărturisirea acestor mari învăţători ai Bisericii Ortodoxe, parastasele sunt o erezie, şi nu mică.
Ne apropiem de adevăr fugind de minciună.
Dragul meu, dacă tu eşti creştin, dovedeşte lucrul acesta prin ascultarea de Domnul Isus Hristos, de adevărul Cuvântului Său scris. Neascultarea de adevăr este moarte. Vrei tu să te pierzi, trăind în minciună? Nu tăvăli adevărul în pesmetul intereselor tale, sau ale grupului din care faci parte, că-l vei strica sigur, şi nu-l vei mai putea înţelege nici odată. Crede de spune Domnul Isus şi apostolii Săi, şi vei fi mântuit. Slăvit să fie Domnul!
Sf. Ioan Gură de Aur: “Ce s-ar putea spune despre obiceiurile introduse la moarte… despre acele planşete pe la morminte, despre îngrijirea cea mare pentru monumente, despre droaia aceea de femei bocitoare, despre observaţiile zilelor? Spune-mi. Şi cum să nu fie dovada celei mai de pe urmă nebunii? (1 Cor. pag. 165, Omilia XII).
În legătură cu cei morţi şi cultul adus lor redăm şl în continuare câteva obiceiuri:
Obiceiul de a spăla şi a unge pe cel mort la toate încheieturile, este un obicei roman. (Eneidele lui Virgiliu, VI, 219 – 220).
Închiderea ochilor celui mort este tot un obicei roman. (Tristele lui Ovidiu, III, 43).
Punerea monedei pe gura sau în mâna mortului e tot obicei roman păgân, ca obol cuvenit lui Churon pentru trecerea sufletului peste râul Acheron. (Juvenal, III, 265).
Sărutul celui mort de către rude e tot obicei păgânesc roman.
Obiceiul de a arunca cu pământ în mormânt e tot de la romani. Când aruncau cu pământ ziceau: Sittibiterra levis, adică: “Să-ţi fie ţărâna uşoară.”
Doliul şi despletirea părului la femei, este tot de la romani.
Pomenile pentru cei morţi este obicei păgânesc moştenit de la romani: novemdialia, adică pomeni la 3, 7, 9, 20, 30, 40, de zile, pentru manes, adică pentru umbrele sufletelor. Aceste pomeni se mai repetau la 10, 20, şi 30 de ani de la moarte şi se făceau cu mâncări, băuturi şi cu coroane de flori. Adevărul este numai unul pentru orice lucru – nu sunt două adevăruri.
Adevărul mântuirii omului şi a trăirii lui ca mântuit (urmaş al lui Hristos), este cel arătat în Noul Testament.
Sfânt şi moral este numai adevărul, iar adevărul Bisericii lui Hristos este Cuvântul Lui scris de sfinţii apostoli. “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Colos. 3:16).
Nicăieri nu scrie în Biblie cât de des, cui şi ce să dăm de pomană. Dar, ne învaţă să fim darnici şi să facem milostenie. În predica de pe munte, Domnul Isus a spus:
Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Ev. Matei 6:1-4)
Simte cu cei care sunt în nevoie şi onorează memoria celor plecaţi din viaţă, dar nu face din ei idoli, pentru că sunt oameni ca şi noi toţi.
luckyturt 